200 de parcele din viitorul cartier din colonia Borhanci vor fi pentru tinerii căsătoriți

Noi pași pentru amenajarea viitorului cartier pentru tineri din fosta colonie Borhanci.

Primăria clujeană a lansat în dezbatere publică realizarea Planului Urbanistic Zonal pe cele aproximativ 75 de hectare pe care le deține în Borhanci.

În această zonă urmează să fie construit și spitalul pediatric monobloc.

Potrivit proiectului, terenul ar urma să fie împărțit în peste 700 de parcele individuale, din care aproape 200 pentru tineri căsătoriți, inițiativa fiind una mai veche a municipalității. Această organizare va extinde zona rezidențială a Clujului.

„În acea zonă sunt propuse parcele de teren pentru locuințe individuale și clădiri colective de dimensiuni mici. Vor fi alocate o parte din ele și către tineri, urmând ca acea zonă fie fie una dintre noile zone de dezvoltare ale Clujului, alături de Sopor sau Lomb”, a declarat pentru EBS Radio Ovidiu Cîmpean, directorul de dezvoltare al Primăriei.

După obținerea avizelor necesare, în lunile următoare, Planul Urbanistic Zonal va fi aprobat în Consiliul Local, ulterior urmând să fie realizat și un studiu de fezabilitate.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: google.com/maps