AUDIO | Cartea săptămânii. „Ana Maria şi îngerii” de Radu Aldulescu

Nu mai știți ce să citiți? Adriana Stan, lector la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” a acceptat să facă recomandări iubitorilor de lectură și de radio.

Pentru această săptămână, Adriana Stan a ales romanul „Ana Maria şi îngerii”, publicat de scriitorul Radu Aldulescu în 2010 și despre care spune că s-ar putea caracteriza cel mai bine prin cunoscuta formulă „din viață scapă cine poate”.

„Este un roman de citit, și pentru temele mari privind confruntarea noastră cu Europa, locul nostu în Europa, mai ales privind visul Occidental care nu încetează să ne bântuie la aproape 30 de ani de la Revoluție. Dar este un roman de citit și pentru adevărata călătorie a simțurilor în care te duce absolut orice roman scris de Radu Aldulescu…”, spune Adriana Stan despre recomandarea acestei săptămâni.

 

Pe Adriana Stan o puteți asculta în fiecare miercuri la emisiunea Tête-à-tête cu Anca Brășfălean, care se difuzează între orele 15.00 și 18.00 pe EBS Radio.

Sursa foto: pixabay.com