AUDIO | Cartea săptămânii. Colecția „Micii filozofi”

Nu mai știți ce să le dați celor mici să citească? Claudiu Gaiu, lector asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai”, a acceptat să facă recomandări iubitorilor de lectură și de radio.

Pentru această săptămână, Claudiu Gaiu, care este și bibliotecar la Biblioteca Central Universitară din Cluj-Napoca, s-a gândit la cei mici și a ales o întreagă colecție pentru copii, respectiv „Micii filozofi”.

„E o colecție de mari întrebări puse de cei mici… (Autorul, n.red) e un biolog convertit târziu la filozofie, cu preocupări în Budism, în sofism, adică toate aceste tradiții care se adresează mai degrabă personalității umane în întregul ei și mai puțin rațiunii. Cred că sunt cărți atinse cumva de grație, din mai multe puncte de vedere”, spune Claudiu Gaiu.

Propunerile de lectură le puteți urmări în emisiunea Tête-à-tête cu Anca Brășfălean, în fiecare miercuri, de la ora 17.30, la EBS Radio.