AUDIO | Ce ar lua cu el pe o insulă pustie actorul Dan Chiorean

Anca Brășfălean, realizatoarea emisiunii Tête-à-tête de la EBS Radio, vrea să știe ce ar lua cu ele, pe o insulă pustie, personalități din diferite domenii.

Artiști, dar nu numai, sunt provocați să răspundă la câteva întrebări. Și anume ce carte, ce muzică, ce fotografie sau tablou și ce obiect util sau de lux ar lua cu ei pe o insulă pustie.

Actorul clujean Dan Chiorean a acceptat provocarea. El a avut dreptul să „ia cu el” și un film, dar a vorbit de două: „Călăuza” de Andrei Tarkovski, pe care spune că l-a văzut până acuma „de vreo 64 de ori” și desenul animat Bambi, produs de Walt Disney.

Răspunsurile actorului Dan Chiorean la întrebările Ancăi Brășfălean le puteți asculta în întregime în înregistrarea de mai jos.

Emisiunea Tête-à-tête, realizată de Anca Brășfălean, se difuzează zilnic între orele 15.00 și 18.00 la EBS Radio.

Sursa foto: Facebook/Dan Chiorean