Băncile din România au obținut anul trecut un profit de peste 7 miliarde de lei

Sistemul bancar din România a obținut un profit cumulat, necompensat cu pierderile, de 7,17 miliarde de lei, anul trecut, în creștere cu 35% față de anul anterior, arată date afișate de Banca Națională a României (BNR).

Valoarea activelor era de 451,14 miliarde de lei, la finele anului trecut, cu 5,5% mai mult ca la finele anului precedent, iar indicatorul ROA (profitul net anualizat față de total active la valoare medie) a fost de 1,59%.

Aceste active au crescut, în condițiile în care numărul de bănci a scăzut cu una, până la 34, ca urmare a fuziunilor de pe piață, respectiv finalizarea integrării Bancpost în Banca Transilvania.

Astfel, ponderea activelor pentru sucursalele străine s-a redus 75%, de la 77%, în condițiile în care numărul a rămas de șapte. La începutul anului trecut, a intrat pe piața bancară BNP Paribas, urmând să-și înceapă activitatea în următoarea perioadă.

Indicatorul de solvabilitate, care trebuie să fie de minimum 8%, a rămas aproape la același nivel, de 19,63%, față de 19,97%, la finele anului precedent.

În plus, indicatorul ROE (profitul net anualizat față de capitalurile proprii la valoare medie) a urcat la 14,85%, față de 12,51%, dar a scăzut față de nivelul maxim al anului trecut, cel de la finele lunii septembrie 2018, de 16,35%.

Rata rentabilităţii activităţii de bază a urcat la 186,92%, la finele anului trecut, de la 181,62% la finele anului precedent, dar a scăzut de la 188,33% la finele lunii septembrie 2018, informează Mediafax.

Sursa foto: pixabay.com