Brit Awards 2019: Calvin Harris şi The 1975, marii câştigători

Producătorul muzical Calvin Harris şi formaţia rock The 1975 au fost marii câștigători la gala Brit Awards 2019, premiile industriei muzicale britanice, unde au obținut câte două trofee.

Scoțianul Calvin Harris , cel mai bine plătit DJ din lume în 2018, a câştigat primele sale două premii Brit, după 14 nominalizări în anii anteriori, în timp ce trupa soft rock The 1975 a primit trofeele pentru cel mai bun grup britanic şi cel mai bun album britanic, „A Brief Inquiry Into Online Relationships”, arata cotidianul The Guardian, citat de Mediafax.

Calvin Harris nu a câştigat niciodată un premiu Brit, dar la ediţia de anul acesta a galei a fost recompensat cu trofeul pentru cel mai bun producător britanic şi cel pentru cel mai bun single, „One Kiss”, interpretat cu Dua Lipa.

Deşi nu a mai lansat niciun album în ultimul an, Ed Sheeran a primit premiul pentru succes global, acordat pentru cele mai mari vânzări reuşite de un artist britanic la nivel mondial, pentru al doilea an consecutiv.

Beyoncé şi Jay-Z au primit premiul pentru cel mai bun grup internaţional, sub titulatura The Carters. Reproducând o scenă din celebrul lor videoclip „Apeshit”, ei au pozat pe scenă în faţa unui portret al ducesei Meghan de Sussex, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, o dovadă de solidaritate cu fosta actriţă americană care este subiectul unei hărţuiri din partea presei.

Cântăreața americană Pink a primit premiul pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea muzicii. Pink este primul artist internațional care primește prestigiosul premiu și se alătură astfel unor personalități din Marea Britanie precum David Bowie, Elton John, Queen și Spice Girls.

Anul trecut, fenomenul R’n’B Dua Lipa și rapperul Stormzy au fost marii câștigători la gala Brit Awards, unde au obținut principalele recompense, cele pentru cei mai buni artiști din Regat.

Ceremonia de anul acesta a fost prezentată de Jack Whitehall şi a avut loc miercuri seară, la O2 Arena din Londra, scrie Mediafax.

Lista câştigătorilor la gala Brit Awards 2019:

Cel mai bun cântăreţ britanic: George Ezra
Cea mai bună cântăreaţă britanică: Jorja Smith
Cel mai bun single britanic: Calvin Harris & Dua Lipa – „One Kiss”
Cel mai bun debut britanic: Tom Walker
Cel mai bun grup britanic: The 1975
Cel mai bun videoclip britanic: Little Mix – „Woman Like Me” (feat. Nicki Minaj)
Cel mai bun grup internațional: The Carters
Cel mai bun artist internațional: Drake
Cea mai bună artistă internațională: Ariana Grande
Cel mai bun album britanic: The 1975 – „A Brief Inquiry Into Online Relationships”
Cel mai bun producător britanic: Calvin Harris
Premiul Criticilor: Sam Fender
Premiul pentru succes global: Ed Sheeran
Premiul pentru întreaga carieră: Pink

Sursa foto: Facebook/Calvin Haris