Carburanții vor avea un nou sistem de etichetare. Măsura se va aplica în statele membre UE, dar și în alte țări de pe continent

Un nou sistem de etichetare al carburanților auto va fi introdus începând cu data de 12 octombrie.

Benzina va primi simbolul E, motorina va avea simbolul B, iar pentru carburanții alternativi codul va fi într-un romb.

Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia și Lichtenstein, dar și în Macedonia, Serbia, Elveția și Turcia.

Benzina va primi simbolul E, care va fi urmat de un număr, într-un cerc. Motorina va avea simbolul B urmat de un număr într-un pătrat, iar pentru carburanții alternativi codul fiecăruia va fi într-un romb, potrivit Mediafax.

Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării și la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul pe care îl conduc.

Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 și cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 și 10% etanol) și E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) și XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un pătrat.

Carburanții alternativi vor fi etichetați cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) și LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb.

Sursa foto: pixabay.com