Cel mai popular sistem de educație cucerește Clujul. În toamnă se deschide prima școală finlandeză

Dat peste tot ca exemplu de bune practici, modelul finlandez de educație a devenit inspirație și pentru o asociație din Cluj-Napoca.

Reprezentanții asociției vor deschide, chiar în acest an, o școală finlandeză în Cluj-Napoca. Abordarea inedită este cea care face diferența față de actualul mod de învățare din școli.

„Această abordare constă foarte mult în libertatea copilului. Nu îl vom pune doar în bancă să stea să asculte, ci îl vom implica în învățare. Ca obiectiv avem o dezvoltare armonioasă pe toate palierele. La ceea ce înseamnă curriculum finlandez vom prelua pilonii din acest sistem și ne vor raporta, spre exemplu, la sentimentul de aparteneță, autonomie, măiestrie, starea de bine”, spune Olga Chiș, coordonatoarea proiectului.

Ideea proiectului a fost discutată și în cadrul unei întrevederi a ambasadorului Finlandei în România, cu primarul Emil Boc.

„Pornind de la faptul că deja în Cluj-Napoca la UBB, la Facultatea de Litere, există singurul loc din România unde se studiază limba finlandeză, am apreciat și am declarat o susținere totală pentru proiectul unei școli finlandeze la Cluj, care ar reprezenta un punct foarte important pentru comunitatea noastră în privința atragerii investițiilor străine și de a oferi calitate actului educațional, după modelul altor școli internaționale”, a declarat Emil Boc.

Noua școală are sediu în cartierul Mărăști și își va deschide porțile din luna septembrie. Fiind o instituție de învățământ privată, costurile nu vor fi pentru buzunarul oricui. Un an de studiu va fi peste 18.000 de lei.

Ioana Pîrlea

Sursa foto: pixabay.com

Ne poți asculta și aici: