CJ a solicitat trecerea în proprietate publică a unui teren de peste 30.000 de metri pătrați pentru realizarea proiectului „park&ride”

Consiliul Județean a solicitat transmiterea unui teren cu suprafața de 30.342 de metri pătrați situat în Cluj-Napoca, pe str. Aviatorilor, 4, din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne în proprietatea publică a județului Cluj.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, terenul administrat de MAI este lipit de cel pe care forul județean îl deține în proprietate pe strada Traian Vuia nr. 149 și pe care intenționează a-l folosi în același scop, și anume realizarea unei parcări în zona Aeroportului Internațional, la intrarea în Cluj-Napoca. Această investiție urmează să fie corelată cu un alt proiect prioritar al autorității județene, cel privind construirea unui Centru Internațional de Congrese, Conferințe și Expoziții.

„Realizarea unei asemenea parcări va genera beneficii multiple, atât pentru clujeni cât și pentru cei care vizitează sau tranzitează Clujul. Acestea sunt legate, în principal, de un trafic mult mai fluid și de o mobilitate sporită”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Conform protocolului de colaborare inter-instituțională încheiat în vara acestui an pentru construirea acestui „park and ride”, Primăria Cluj-Napoca trebuie să amenajeze stații pentru mijlocele de transport în comun și bike sharing, respectiv acces auto și pietonal cu dotările și infrastructura aferentă. CJ Cluj va realiza amenajarea, administrarea și întreținerea parcării. Aceste facilități vor funcționa contra cost, taxele urmând a fi stabilite și încasate de CJ Cluj.

Construirea acestei parcări le va permite șoferilor proveniți din alte localități să îşi lase autovehiculele la intrarea în Cluj-Napoca și să folosească pentru a ajunge în zona centrală mijloacele de transport în comun. Acest proiect este gândit pentru a descongestiona traficul din oraș.

Citește și:

CJ Cluj a făcut primul pas pentru realizarea celei mai mari parcări supraterane din Transilvania, lângă Aeroport

Park and ride, soluție pentru fluidizarea traficului în Cluj-Napoca

Sursa foto: pixabay.com