Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Clujenii, printre cei mai bine plătiți români

Bucureștenii, clujenii și timișorenii au cele mai mari salarii din România. Media salarială, la nivel naţional, creşte proporţional cu numărul de angajatori din fiecare oraş.

Bucureștenii și clujenii sunt plătiți cel mai bine din țară.

Bucureştiul, unde se află cei mai mulți angajatori din România, oferă şi cele mai mari salarii. Astfel, câştigul mediu net din Capitală este de 2.723 de lei pe lună, potrivit Agerpres, care citează Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs.

Practic, veniturile medii ale angajaţilor din Capitală depăşesc cu aproape 100 de lei lunar salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie era de 2.688 de lei.

După București, în topul celor mai bine plătiți angajați din România urmează Clujul. Angajații de aici încasează lunar, în medie, 2.664 de lei.

Pe locul trei în acest top se află Timișoara, unde veniturile salariaților sunt, în medie, de 2.656 de lei pe lună.

Bine plătiți sunt și angajații din județele Alba – unde salarială este de 2.591 de lei pe lună, Harghita – 2.539 de lei și Braşov şi Sibiu, unde câștigul mediu este de 2.513 lei pe lună.

La nivel de industrii, cele mai mari salarii sunt oferite în IT şi telecomunicaţii, banking sau asigurări şi fonduri de pensii.

Te-ar mai putea interesa

X
X
X