Consiliul Județean Cluj a primit, în instanță, terenul și clădirile Spitalului de Copii de pe strada Moților

CJ Cluj a câștigat procesul prin intermediul căruia erau revendicate terenul și clădirile care găzduiesc Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii de pe strada Moților nr. 68.

Clarificarea situației juridice a acestor imobile va permite, potrivit reprezentanților CJ Cluj, derularea de investiții finanțate din fonduri publice.

Forul județean va demara în 2019 o serie de lucrări care vizează adaptarea spitalului la standarde europene, respectiv lucrări de modernizare și extindere a unor corpuri de clădire, demolarea acelor structuri vechi care nu mai pot fi modernizate și construirea altora. De asemenea, vor fi amenajate noi saloane pentru părinți, dar și un parking cu acces dinspre strada Cardinal Iuliu Hossu.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat astăzi că, în procesul de extindere și modernizare a Spitalului de Copii de pe strada Moților este luată în calcul inclusiv varianta exproprierii unor terenuri limitrofe, sens în care au fost deja verificate vecinătățile.

CJ Cluj nu a renunțat la construirea unui Spital Pediatric Monobloc, însă investițiile în actualul spital sunt necesare pentru a oferi servicii medicale de calitate până la finalizarea noii unități sanitare.

Astfel, în paralel cu procedura de modernizare, extindere și dotare a Spitalului de Copii de pe strada Moților, Consiliul Județean continuă demersurile de identificare a unui teren pe care să poată fi ridicat Spitalul Pediatric Monobloc.

Astfel, până în data de 4 decembrie 2018 pot fi depuse aceste oferte, iar în cazul în care după expirarea acestui termen nu va fi depusă nicio ofertă care să corespundă tuturor cerințelor tehnice, forul administrativ județean va demara procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

,,Anul 2019 va fi pentru noi Anul Sănătății și anul în care Spitalul de Copii va reprezenta prioritatea absolută. Dacă în anul 2018 investițiile noastre în sectorul sanitar au reprezentat o preocupare permanentă, reușind să direcționăm spre acest domeniu nu mai puțin de 40 de milioane de euro, din care peste 36 de milioane proveniți din fonduri europene nerambursabile, în anul 2019 ne propunem ca o parte și mai însemnată din bugetul județului să fie alocată asigurării unor servicii medicale de înaltă calitate”, a declarat Alin Tișe.