Două terenuri și clădiri de pe strada Tăietura Turcului au intrat în proprietatea Tetarom. Aici se va ridica noul Parc Tetapolis

Două terenuri și imobilele aferente din Parcul Industrial Tetarom I, care au o suprafață de peste 78.000 de metri pătrați, au fost intabulate.

Pe acest teren va funcționa Parcul Științific și Tehnologic Tetapolis, care ar putea fi ridicat inclusiv cu fonduri europene.

Terenul care se află în Parcul Industrial Tetarom I de pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca a fost transmis din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

Ulterior, printr-o hotărârea a Consiliului Județean Cluj, terenul a fost trecut în domeniul privat, respectiv în administrarea SC Tetarom S.A. De asemenea, s-a realizat o majorare a capitalului social al Tetarom, care este de peste 19 milioane de lei, așa cum rezultă din valoarea de inventar a acestor imobile.

Aici se va construi noul Parc Științific și Tehnologic Tetapolis, un proiect care privește cercetarea, inovarea și producţia de înaltă tehnologie.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat că se analizează și posibilitatea ca acest parc să fie dezvoltat prin accesarea de fonduri europene.

Sursa foto: Facebook/Parcurile Industriale Tetarom