Eliberarea, de către Primăria Cluj-Napoca, a unor licențe pentru taxiurile electrice ar putea fi dublată și de suplimentarea autorizațiilor pentru taximetrele pe combustibil.
În solicitarea de modificare a Legii taximetriei pe care o va face, municipalitatea va cere posibilitatea ca orașele cu o populație de peste 250.000 de locuitori să gestioneze numărul de licențe emise.
Actualul act normativ prevede un număr de 4 mașini la mia de locuitori, însă la Cluj-Napoca deja sunt mai multe. Cu toate acestea, sunt intervale orare în care taximetrele fac față cu greu cererii din oraș.
„În principiu, am stabilit să fie undeva la 200 de taxiuri electrice. Ar fi un pas important pentru că ar reprezenta aproape 7% din numărul de licențe de taxi pe care le avem. Este nevoie de mai multe licențe, iar asta este o realitate. În acest moment suntem în imposibilitatea de a emite orice fel de licențe de taximetre. Noi ne-am dori să avem o flotă cât mai nouă și mai nepoluantă de taximetre, având în vedere că un taximetru este de dimineața până seara sau 24 de ore în trafic”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.
Suplimentarea numărului de taximetre existente cu unele electrice este o măsură benefică, spun și cei care oferă astfel de servicii de transport.
„Taximetrele electrice sunt un câștig pentru toată lumea, pentru Cluj. S-ar putea suplimenta cu 100-200 de taxiuri electrice taxiurile clasice. Dar dacă cineva ar face un studiu foarte serios ar sesiza că pe orele care nu sunt de vârf, taximetrele sunt prea multe. Deci nu poți să stabilești un număr de taxiuri în funcție numai de orele de vârf. Indiferent câte mașini ar fi la otrele de vârf, tot nu ar ajunge”, spune liderul Camerei Taximetriștilor, filiala Cluj, Vasile Inuan.
Primele licențe pentru taximetre electrice ar urma să fie eliberate în această toamnă, potrivit primarului Emil Boc. Clujul ar urma să fie primul oraș din țară unde va fi implementată o astfel de inițiativă.
Ovidiu Cornea