Ed Sheeran va fi judecat pentru plagierea unei piese a lui Marvin Gaye

Ed Sheeran va fi judecat pentru plagierea piesei lui Marvin Gaye „Let’s Get It On”, cererea cântărețului britanic de anulare a acestui proces fiind respinsă.

Potrivit bbc.com, preluat de Mediafax, Ed Sheeran este acuzat că a plagiat piesa lui Marvin Gaye „Let’s Get It On” (1973) când a compus hitul său „Thinking Out Loud” (2014).

Procesul a fost intentat la o instanță din New York, iar, potrivit documentelor, Sheeran a copiat aspecte legate de melodie, ritm, armonii, tobe, bass, tempo etc.

Aceasta este pentru a doua oară când Ed Sheeran este dat în judecată pentru plagierea piesei lui Gaye, iar artistul britanic a negat deja acuzațiile.

Potrivit deciziei luate miercuri de judecătorul american Louis Stanton, care se ocupă de acest caz, un juriu va hotărî dacă Sheeran, Sony/ATV Music Publishing și Atlantic Records vor plăti despăgubiri moștenitorilor producătorului muzical Ed Townsend, care a compus piesa „Let’s Get It On” împreună cu Marvin Gaye.

Stanton se ocupă de ambele procese în care Sheeran este acuzat de plagierea piesei lui Gaye. În cel de-al doilea proces, intentat în iunie 2018, compania Structured Asset Sales, care administrează o treime din moștenirea lui Townsend – decedat în 2003 -, îi cere lui Sheeran despăgubiri de 100 de milioane de dolari.

„Thinking Out Loud” a fost recompensat cu două premii Grammy, pentru cântecul anului și cea mai bună interpretare pop solo.

În 2017, Ed Sheeran, în vârstă de 27 de ani, a încheiat o înțelegere în valoare de 20 de milioane de dolari cu doi compozitori, Thomas Leonard și Martin Harrington, care l-au acuzat că hitul său „Photograph” este copiat după piesa lor „Amazing”.

Cântăreţul britanic Ed Sheeran, deținător a patru premii Grammy, considerat un fenomen al genului folk-pop, a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, a anunțat, în februarie 2018, International Federation of the Phonographic Industry, organizația care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global.

Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic anul trecut, iar „Shape of You” a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.

Muzicianul american Marvin Gaye (1939 – 1984) a debutat alături de grupul de doo-wop The Moonglows la sfârşitul anilor ’50, urmând apoi o carieră solo. Datorită unei serii de hituri, precum „How Sweet It Is (To Be Loved by You)”, „I Heard It Through the Grapevine” şi duetelor cu Mary Wells şi Tammi Terrell, a fost numit „prinţul Motown” şi „prinţul muzicii soul”. Cântăreţul american a decedat în 1984, la vârsta de 44 de ani, după ce a fost împuşcat mortal de tatăl său.

Sursa foto: Facebook/Ed Sheeran Music