FOTO | Licitația pentru restaurarea castelului Bánffy din Răscruci a fost reluată. Valoarea contractului este de aproape 13,5 milioane de lei

Consiliul Județean Cluj a fost nevoit să reia licitația pentru restaurarea ansamblului monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci pentru că la primul termen nu s-a prezentat niciun ofertant.

CJ Cluj a republicat, astfel, anunțul de atribuire a contractului. Valoarea totală estimată a lucrărilor de restaurare și conservare care vor trebui realizate în maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor a rămas neschimbată, respectiv de 13.473.392 de lei, lei fără TVA.

Noul termen limită de depunere a ofertelor este 13 martie 2019, societatea declarată câștigătoare urmând să realizeze lucrări atât la imobilul-clădire Bánffy, cât și la parcul-monument.

În ceea ce privește criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preț, ponderea alocată factorului preț fiind de 60%, iar cea care va reveni factorului tehnic fiind de 40%, potrivit reprezentanților CJ Cluj.

Forul județean dorește să pună în valoare acest ansamblu, care a funcționat ca și școală, prin tranformarea lui în Centru Cultural.

Astfel, aici se va amenaja un Centru Cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, în așa fel încât să permită organizarea unor evenimente culturale. De altfel, castelul va fi deschisvizitatorilor.

Suprafața terenului care aparține castelului este de 56.128 de metri pătrați, din care 644 de metri pătrați sunt ocupați de castelul Bánffy, iar 691 de metri pătrați de clădirile adiacente.

Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a castelului Bánffy din satul Răscruci este un proiect european, al cărui benefiar este județul Cluj. Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, valoarea totală a proiectului este de aproape 20 de milioane de lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520 de lei, respectiv 2% din valoarea totală.