Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

FOTO | O profesoară de la UBB și un parlamentar clujean au câștigat Crosul Companiilor. Peste 2.000 de oameni au participat la eveniment

Aproximativ 2.000 de clujeni, angajați în firme multinaționale, dar și în societăți de stat, au luat startul la Crosul Companiilor.

Evenimentul, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, își propune să promoveze mișcarea și stilul de viață sănătos. Chiar dacă este, practic, un hobby, numeroși concurenți au mărturisit că se antrenează de câteva ori pe săptămână pentru acest gen de competiții.

Concurenții de la Crosul Companiilor au parcurs duminică un traseu de peste 5 kilometri, în zona cuprinsă între stadionul Cluj Arena și Parcul Central. Colegii de muncă au putut participa și la proba pe echipe. Cei mai antrenați, însă, s-au întrecut la secțiunea individuală.

Proba individuală feminină a fost câțtigată de Ibolya Terek, angajată într-o multinațională și cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai. „Mă bucur foarte mult, este o atmosferă formidabilă. Pentru mine este o chestiune foarte importantă să ies afară și să fac un pic de mișcare”, a spus Ibolya Terek, la finalul concursului

La masculin, primul care a trecut linia de sosire a fost Adrian Dohotaru, parlamentar clujean. „Este foarte important ca noi, cei din institiuții publice, din Parlament să dăm astfel de mesaje, că sănătatea înseamnă și prevenție, sănătatea însemană mișcare”, a declarat pentru EBS Radio Adrian Dohotaru, care a mărturisit că aleargă de trei, patru ori pe săptămână, în jur de 40 – 45 de minute.

La startul Crosului Companiilor s-au înscris aproximativ 2.000 de persoane, potrivit lui Horațiu Morar, directorul evenimentului. „Ca și până acum, Crosul Companiilor își propune să promoveze alergarea în rândul angajaților și să scoată cât mai mulți participanți la mișcare, nu doar pentru acest eveniment, ci la mișcare care să devină un mod de viață pentru ei”, a declarat Horațiu Morar.

Materialul audio difuzat la EBS Radio:

Text și foto: Ovidiu Cornea