FOTO | Salvatori din pură pasiune. Voluntarii ISU Cluj spun că ceea ce fac le-a schimbat viața

Își dăruiesc timpul și energia pentru a salva vieți. Dar ceea ce primesc în schimb este neprețuit. Este vorba despre voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, care însoțesc echipajele în misiunile zilnice.

Deși este încă elevă, Ioana Cîmpean este voluntar la ISU Cluj cu acte în regulă de aproape doi ani. A învățat să îmbine această activitate cu școala și își dedică fiecare zi liberă pentru a salva vieți.

„Atâta timp cât faci ceea ce îți place nu simți că lucrezi o zi. Am fost chiar și după o gardă de 24 de ore la școală, plină de energie, de încredere și satisfacție deoarece am reușit să ajut. Voluntariatul înseamnă o a doua familie, înseamnă locul în care pot să dau tot ce am mai bun în mine și apoi să am o satisfacție, este ceva ce mi-a schimbat viața. Lucrez alături de niște oameni de la care am mereu ceva de învățat: profesionalism, experiență, oameni frumoși din toate punctele de vedere, niște eroi care își pun viața în pericol pentru binele societății”, spune Ioana Cîmpean, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” .

Ioana Cîmpean nu simte nicodată oboseala, chiar dacă după o gardă de 24 de ore trebuie să meargă la școală. Foto: Ioana Pîrlea

Și pe Alexandra Hetea, astăzi studentă la Medicină, munca de voluntar a cucerit-o din prima clipă. Pentru ea, fiecare gardă se termină cu împlinirea că a putut să ajute pe cineva.

„Mie îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii. Mi se umple o părticică din suflet atunci când ajut pe cineva, când știu că am reușit să fac un lucru bun. Pe mine mă ajută foarte mult ce primesc în schimb, adică văd că îmi zâmbește înapoi sau îmi spune mulțumesc, în momentele alea chiar înseamnă mult. Și noi, ca voluntari, dacă nu am avea ceva care să ne hrănească nu cred că am putea să facem munca asta. Ceea ce învăț aici cu siguranță o să mă ajute și în viitor, pentru că aș vrea să rămân pe partea de urgență. Tot timpul am fost fascinată oarecum de ceea ce se întâmplă în spatele sirenelor când le auzeam pe stradă”, spune tânăra.

Alexandra Hetea se pregătește să devină medic, iar ce învață de la colegii ei o ajută foarte mult. Foto: ISU Cluj

Pentru a face față numeroaselor solicitări, ISU Cluj se bazează pe ajutorul a aproximativ 100 de voluntari.

Ioana Pîrlea