FOTO & VIDEO | Ziua Armatei Române, celebrată la Cluj cu o defilare a militarilor

Câteva sute de clujeni au participat în această dimineață la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Armatei, în Piața Avram Iancu.

Cel mai gustat moment a fost cel al defilării gărzii de onoare, care a încheiat evenimentul. În ciuda frigului pătrunzător, la manifestare au asistat, pe lângă oficialități și veterani ai armatei, numeroși copii. Unii dintre ei au venit alături de părinți, în timp ce alții au venit cu colegii de grădiniță, însoțiți de educatoare.

”A fost frumos. Mi-a plăcut când au cântat și s-au dus mărșăluind”, a spus o fetiță, încântată de evenimentul la care a participat.

Mulți copii au venit cu colegii lor de la grădiniță sau școală.

„Noi, săptămâna aceasta derulăm un proiect despre florile de toamnă și am vrut să-i învățăm pe copii când, cum și mai ales cui oferim flori. Și mai ales să-i introducem încă de pe acum în atmosfera Centenarului din acest an”, a declarat pentru EBS Radio Mihaela Nadăș, educatoare la Grădinița UBB.

Frigul și vântul puternic nu i-a speriat pe cei mici, cei mai dornici să participe la manifestările organizate cu ocazia Zilei Armatei Române.

„Astăzi a fost frig, dar era foarte important să venim. Este important să respectăm tradiția și să fim patrioți”, a spus o mămică, venită la paradă cu cei doi copii.

Colonelul Ștefan Toader, locțiitorul șefului de stat major pentru operațiuni militare al Diviziei 4 Infanterie Gemina, a explicat semnificația zilei.

„Pentru noi, Ziua Armatei Române însemană foarte mult. Pentru întreaga societate este foarte importantă. Semnificația pleacă din istorie și argumentul alegerii acesteia este dat de 25 octombrie 1944, o zi în care Armata Română a adus în granițele firești Transilvania de Nord-Vest, răpită prin Dictatul de la Viena”, a spus col. Ștefan Toader.

Manifestările dedicate Zilei Armatei continuă în această seară când, de la ora 19.00 va avea loc retragerea cu torțe, care va porni din Piața Unirii și se va opri la comandamentul Diviziei 4 Infanterie Gemina.

Text și foto: Ovidu Cornea