Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Încep lucrările de extindere a zonelor pietonale din centrul Clujului. Proiectul beneficiază de bani europeni

Încep lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand și a arterelor conexe Émile Zola, Tipografiei și Sextil Pușcariu, din zona centrală a orașului.

Strada Tipografiei va fi printre cele care intră în șantier în această vară, iar aici va fi amenajat primul stand pentru taximetrele electrice.

Primăria Cluj-Napoca a emis săptămâna trecută ordinul de începere a proiectului. Astfel, proiectarea va dura două luni, iar lucrările efective de modernizare vor începe în vară și ar trebui să dureze un an.

Proiectul va extinde zonele pietonale, dar va aduce și primul stand pentru încărcarea taximetrelor electrice din Cluj-Napoca, pe strada Tipografiei.

„Acest proiect presupune crearea unui spațiu partajat pe strada Tipografiei, Sextil Pușcariu și Émile Zola, acel shared space, iar pe strada Regele Ferdinand va fi creată o bandă dedicată pentru transportul în comun, cu sensul dinspre Horea înspre Piața Unirii. Accesul mașinilor personale va fi interzis pe acest sens. De asemenea, vor fi aliniamente de arbori pe toate aceste străzi, iluminat cu tehnologie LED și sistem de telegestiune care va putea fi controlat de pe o aplicație de pe telefonul mobil”, a precizat directorul de dezvoltare al Primăriei, Ovidiu Cîmpean.

Pe strada Tipografiei va fi amenajat primul stand pentru taximetrele electrice din Cluj-Napoca.

Valoarea întregului proiect de modernizare depășește 23 de milioane de lei. Aproximativ 95% din sumă ar urma să fie acoperită din bani europeni.

Mai mult, autoritățile locale au în plan amenajarea unui al doilea stand de încărcare a taximetrelor electrice, pe Bulevardul 21 Decembrie. În acest caz, lucrările de modernizare a arterei vor începe, cel mai devreme, în această toamnă.

În acest context, reprezentanții Primăriei au anunțat recent că pregătesc o solicitare de modificare a legislației în domeniul taximetriei, care să permită acordarea unui număr de aproximativ 200 de licențe pentru taximetrele electrice, la Cluj-Napoca.

Ovidiu Cornea