Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Investiții în infrastructură. În acest an se vor realiza lucrări pe 47 de drumuri din județul Cluj

47 de drumuri din județul Cluj vor beneficia în anul 2019 de lucrări complexe de modernizare și reabilitare sau de întreținere.

Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an 61 de milioane de lei pentru plombarea și așternerea de covor asfaltic pe 41 de drumuri.

În ceea ce privește lucrările de reabilitare și modernizare începute anul trecut, dar și pentru demararea de noi investiții, pe o lungime totală de 238 de kilometri de drumuri județene, Consiliul Județean a alocat suma de 27 de milioane de lei.

În același timp, o parte semnificativă a bugetului alocat de CJ Cluj la capitolul Transporturi, respectiv suma de 246 de milioane de lei, va fi folosită pentru finanțarea proiectelor europene care vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, atât pentru continuarea lucrărilor începute anul trecut, cât și pentru cele care vor începe anul acesta.

Astfel, aproape 139 de milioane de lei vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor la proiectele Drumul Bistriței și Drumul Apuseni.

Alte 107 milioane de lei vor fi folosiți la modernizarea și reabilitarea a 20 de sectoare de drumuri județene, grupate pe nouă trasee județene, parte a proiectului european „Traseul Regional Transilvania de Nord”, finanțat prin POR 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa

X
X
X