Mii de clujeni riscă amenzi pentru că nu și-au depus Declarația unică

Peste 12.500 de clujeni riscă să plătească amenzi de până la 500 de lei pentru că nu și-au declarat veniturile din activități independente.

Amenzile pentru cei care nu au depus Declarația unică în termen pot ajunge până la 500 de lei

Potrivit reprezentanților Direcției de Finanțe Publice Cluj, la nivelul județului au fost depuse peste 41.000 de declarații, ceea ce înseamnă 76,7% din numărul estimat.

„La data de 2 august, numărul declarațiilor care au fost depuse era de 41.413. Acestea reprezintă 76,7%, având în vedere că ne așteptam la 53.997. Cu toate acestea s-a înregistrat un rezultat peste cel național”, a declarat Gligor Gavriș, purtătorul de cuvânt al Direcția de Finanțe Publice Cluj.

Acesta a precizat că cei care nu și-au depus Declarația unică riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 50 și 500 de lei.

Termenul limită până la care contribuabilii au putut depune declarațiile a fost 31 iulie, după ce Guvernul a decis prelungirea lui cu două săptămâni. La nivel național, numărul celor care și-au declarat veniturile a fost de 734.000, în timp ce peste 250.000 de persoane riscă să fie amendate pentru că nu au depus documentul.

Sursa foto: pixabay.com