AUDIO | Mircea Vintilă visează la un concert cu holograma lui Florian Pittiș

Mircea Vintilă susține al doilea concert la Cluj de la începutul acestui an. La Opera Națională, artistul pune în scenă, alături de Mircea Baniciu și Nicu Alifantis, unul din cele mai iubite proiecte muzicale din România, într-o formă adaptată pentru 2019: „Tandrețuri pentru femei cu.. decât trei corifei”.

El a mai concertat la Cluj recent, într-un club. Atunci el a vorbit cu reporterul EBS Radio despre locul de care se simte cel mai legat în oraș, Casa de Cultură a Studenților.

Reporter: Dumneavoastră, în piesele pe care le interpretați, refaceți mici fresce din București, de la strada Popa Nan, la Hanul lui Manuc…

Mircea Vintilă: Sunt singurul bucureștean dintre „coniferi” (autoironie la termenul corifei, n.red.)… Nicu Alifantis este din Brăila, Alexandru Andrieș este din Brașov, Mircea Baniciu este din Timișoara, așa că sunt singurul din București. Sunt locuri dragi mie, din cartierul Cotroceni, strada Popa Nan, unde m-am și născut, lăptăria lui Enache. Sunt locuri minunate care nu mai există; astăzi s-a refăcut acea zonă, dar nu mai există lăptăria lui Enache…

R: Ca și cântăreț de folk vă perindați prin întreaga țară. V-a bătut vreodată gândul să dedicați un cântec și unui alt oraș sau unei experiențe trăite aici?

M.V.: M-am gândit să fac un cântec în care să povestesc despre orașele dragi mie. Să știi că în Cluj eu am fost din 1974, cred, la Casa Studenților, celebră pe atunci, unde a fost și un post de radio. De fiecare dată când am concert acolo intru prin săli și îi întreb… sunt locuri care îmi sunt dragi, îți aduc aminte de perioade formidabile. M-am gândit așadar să fac un cântec, s-ar putea… Foarte bine că m-ai întrebat pentru că ideea a fost hai să ajung la Cluj-Napoca, sunt multe întâmplări, ai de povestit… În fiecare loc e altceva, alți oameni, altă bucurie de a fi împreună…

R: În curând schimbați prefixul, bucurie sau nostalgie?

M.V.: Nu e niciun fel de nostalgie, asta e…

R: Și domnul Baniciu schimbă prefixul, e mai tânăr cu doar câteva luni…

M.V. I-am zis odată la Arad, tu ești mai tânăr decât mine, du-te la microfon. S-a dus să zică: sunt mai tânăr (râde…)

R: V-ați gândit la un moment împreună, care să marcheze dubla aniversare?

M.V.: Cântăm împreună cu corifeii, suntem împreună, așa, dar fiecare cu spectacolele lui. Nu are rost eu să mă duc să îi cânt lui în spectacol „Popa Nan”, iar el să vină să cânte la mine „Andrii Popa” sau „Pisica Neagră”, nu are rost. Spectacolul cum a fost Pasărea Colibri a fost excepțional… spectacole cum au și ei, cum am și eu cu trupa Brambura… E foarte bine să mergem înainte, să nu stăm pe loc, cu același repertoriu.

R: Ați cântat în ultimii ani în diferite formule. Am remarcat că sunteți foarte preocupat să fiți ancorat în prezent…

M.V:: Sunt, vreau să venim la fiecare 3-4 luni cu un cântec nou, pentru că lumea se întreabă ce fac ăia, asta e întrebarea, să vii cu ceva, să fii actual…

R: Ce trecere mai are folkul, suntem în epoca muzicii electronice, aici e ditamai festivalul Untold, folosești stick-ul, cât interes mai constatați pentru folk?

M.V.: Este public peste tot. Uitați-vă la Emeric Imre, care este de aici, are plin peste tot unde se duce să cânte și cântă cu bucurie. Sunt cântăreți, întotdeauna Clujul a avut oameni minunați, cu săli pline…

R: Vă aduceți aminte de un concert de pomină, la Cluj?

M.V:: Alea de la Casa de Cultură a Studenților au fost cele mai teribile..

R: Cu ce se lăsau?

M.V:: Cu cântări, știți ce se întâmplă? Nu sunt numai eu, le și spun, nu mă lăsați să stau singur aici pe scenă, haideți să cântăm, să ne bucurăm, să fie o seară minunată, asta este important.

R: Ați subliniat într-un alt interviu că folkul s-a născut ca muzică de protest…

M.V.: Asta, muzica de protest a fost în America, în perioada aia, cu războiul din Vitenam, toate frământările alea sociale care erau în perioada aceea… La noi, ca gen, toți erau cu muzica ușoară, rock-ul și folk-ul au apărut dintr-un mediu studențesc, toți erau studenți. Cei care cântau în trupe rock și cântăreții de fok erau studenți, dintr-un mediu studențesc…

R: Și domnul Andrieș, era un vechi și celebru coleg de facultate…

M.V:: Da, cu Miruna… celebră din cântecul cu același nume, erau colegi la Arhitectură…

R: Să înțeleg că folkiștii, astăzi cu părul cernit, sunt la fel de apreciați…

M.V.: Da, sunt apreciați, pentru că s-au compus lucruri bune, minunate, este o generație care a dat ceva. Eu le spun (celor mai tineri), faceți voi, eu fac pentru mine, e altă treabă, voi faceți…

R: Am amintit de dimensiunea de protest doar ca să vă întreb dacă simțiți și dumneavoastră nevoia să protestați față de ceva? Sunt atâtea proteste în jur…

M.V.: Păi da, dar asta le-am spus eu, faceți voi, noi am făcut pentru noi, „Ploaia care va veni”, „Vinovații fără vină” și „Acum găsesc Moldova jumătate”, am făcut multe, „Pământul deocamdată”…

R: Dacă astăzi ar mai fi Florian Pittiș în viață, ce v-ar plăcea să cântați împreună?

M.V:: Cred că mi-ar plăcea să cântăm „Vinovații fără vină” și „Ploaia care va veni”. „Vinovații fără vină” a fost compus în 1967 de Dorin Liviu Zaharia, un celebru solist vocal al formației Olimpic 64, cred că foarte multă puțină lume mai știe. „Vinovații fără vină” nu se cânta deloc la vremea aceea, îl cântam noi între noi… Cred că ăsta aș dori să îl mai cântăm noi împreună. Am avut eu niște idei, să văd dacă o să le putem realiza vreodată…

R: V-ați gândit chiar la o hologramă, să înțeleg?

M.V.: Da…

R: Pe când am putea intra într-o sală și să îi vedem holograma alături de dumneavoastră?

M.V.: Nu pot să spun, nu știu… m-am interesat cât ar costa, până la urmă s-ar putea găsi banii, e 40.000 de euro, dolari sau franci, e totuși o sumă… dar nu știu când s-ar putea realiza, trebuie plecat, ușor, discuții au fost, dar discuții…

R: Cum de v-ați gândit totuși la o astfel de idee?

M.V:: Pentru că noi am stat pe scenă 33 de ani, în diferite spectacole și la teatru și în festivaluri. Eu am făcut o piesă, în care o strofă e el și o strofă sunt eu, live, la microfon, apoi vine el și recită, dar cu poză pe ecran; un prim pas spre o hologramă a fost făcut, dar mai e mult…

R: Ce avea domnul Pittiș și nu regăsiți în jur, chiar și la corifeii cu care cântați?

M.V.: Avea o dinamică extraordinară, tot timpul spunea hai, hai, hai, hai, să nu lași pauze, fără respiro. Tot spectacolul era deal, vale, deal, vale. Începea în forță, apoi venea o perioadă din spectacol cu piese de dragoste, cu „Eșarfă în dar”, cu „Hanul lui Manuc” și finalul iarăși era tare… Dar el avea niște legături extraordinare pe care le făcea. Nu era nici compozitor și nici cântăreț, dar era formidabil.

Ascultă aici integral interviul acordat de Mircea Vintilă:

Ovidiu Cornea