Mai multe decizii cu privire la prevenirea răspândirii COVID-19 în perioada stării de alertă au fost publicate în noaptea de vineri spre sâmbătă în Monitorul Oficial.

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii are o serie de modificări față de varianta anunțată inițial. Prin document, suntem obligați să purtăm mască în spaţii închise, inclusiv la locul de muncă. Dacă inițial masca nu trebuia purtată la serviciu dacă distanța dintre persoane era de cel puțin doi metri, acum putem renunța la purtării măștii la birou doar dacă suntem singuri în încăpere.
Iată excepțiile la purtarea măștii în spații închise:
– Angajații aflați singuri în birou
– Persoana care suferă de o boală care afectează capacitatea de oxigenare
– Persoana care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc)
– Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de trei metri între persoane
– Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de trei metri, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă
– Copiii cu vârsta mai mică de cinci ani
De asemenea, se instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă.
Noi reguli, mai puțin restrictive, pentru slujbele și activitățile religioase
Tot noaptea trecută a fost publicat ordinul care reglementează serviciile religioase. A fost stabilit la 16 numărul credincioșilor care pot participa la slujbe private în interiorul lăcașurilor de cult. De asemenea, Guvernul a renunțat la prevederea că împărtășania se face doar cu obiecte de unică folosință. Varianta publicată în Monitorul oficial prevede doar dezinfectarea obiectelor de cult cu care intră în contact credincioșii, renunțându-se la prevederea folosirii unor obiecte de unică folosință pentru împărtășanie.
Datele anunțate sâmbătă cu privire la răspândirea COVID-19 în România arată că au fost infectate până acum 17.857 de persoane. Numărul deceselor este de 1.170.