Noua bandă dedicată mijloacelor de transport în comun din Gheorgheni și-a dovedit eficiența. Timpul de deplasare cu autobuzul s-a redus la jumătate

Noua bandă dedicată autobuzelor, troleibuzelor și bicicletelor, din cartierul Gheorgheni, este funcțională. Acum, mijloacele de transport în comun pot circula neîntrerupet pe o distanță de 3 kilometri.

Astfel, timpul petrecut de clujeni pe drum se va reduce la jumătate, spun autoritățile.

„Cu această ocazie se reduce timpul de deplasare al cetățenilor, de la aproximativ 18 minute cât ai face cu mașina, la doar 9 minute cu autobuzul. Acest tronson deservește șase linii de transport în comun, ajută clujenii să ajungă în timp normal, fără a sta la cozi în trafic, în mașină”, a spus primarul Emil Boc

Noua bandă a fost amenajată între sensul giratoriu de la Bulevardul Nicolae Titulescu – strada Slănic și până la girația cu strada Septimiu Albini. Aceasta este o continuare a celei care s-a dat în folosință în aprilie, de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, pe tronsonul dintre strada Septimiu Albini și Piața Cipariu și care se conectează cu banda deja existentă, care leagă Piața Cipariu cu Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Acum, autobuzele și troleibuzele, la fel ca și cei care folosesc bicicleta, pot circula neîntrerupt de pe Bulevardul Nicolae Titulesci și până pe strada Memorandumului, respectiv pe o distanță de 3 kilometri.

Ne poți asculta și aici: