Organizația Națiunilor Unite anchetează violențele Jandarmeriei de la protestul din 10 august din București

Organizația Națiunilor Unite a început o anchetă cu privire la violențele Jandarmeriei din 10 august și cere explicații Guvernului României pentru folosirea forței împotriva demonstranților pașnici.

ONU dă curs, astfel, unei petiții semnate de peste 80.000 de oameni prin care s-a solicitat investigarea și sancționarea abuzurilor Jandarmeriei Române la mitingul Diasporei.

Raportul ONU privind încălcările drepturilor omului la protestele din 10 august 2018 va fi finalizat și făcut public în luna martie, cu ocazia Consiliului Drepturilor Omului au arătat reprezentanții Declic, cei care au inițiat petiția.

Astfel, ministrului de externe, Teodor Meleșcanu, i s-a solicitat de către reprezentanții ONU să răspundă acuzațiilor și i s-au cerut informații suplimentare despre investigațiile derulate în România cu privire la acțiunile Jandarmeriei.

Nu în ultimul rând, ONU solicită dovezi că s-au luat măsuri pentru ca „apărătorii drepturilor omului din România, inclusiv protestatarii, să își poată derula activitatea fără frica represaliilor”, se arată în scrisoarea transmisă de organizație.

„Excelența dumneavoastră, dorim să aducem la cunoștința Guvernului din care faceți parte că am primit informații cu privire la folosirea forței împotriva protestatarilor, informații care nasc îngrijorări cu privire la încălcări ale drepturilor omului în România. În egală măsură ne manifestăm îngrijorarea cu privire la declarații surprinzătoare făcute de oficiali ai Guvernului, prin care se încearcă justificarea acțiunilor Jandarmeriei”, a arătat în scrisoare David Kaye, rapotor special ONU pentru promovarea și protecția libertății de opinie și exprimare.

Ministrul de externe a asigurat Organizația Națiunilor Unite că România este o democrație funcțională, conform scrisorii de răspuns transmis de Teodor Meleșcanu.

Peste 400 de persoane au fost rănite în noaptea de 10 august 2018 la mitingul din București.

Citește și:

Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august: „Îmi cer scuze față de cei care au suferit!”

UPDATE Șefi din Jandarmeria Română, puși sub acuzare în dosarul mitingului din 10 august

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susține că probele din dosarul violențelor din 10 august trebuie desecretizate

763 de plângeri au fost formulate împotriva jandarmilor

Carmen Dan, după violențele de la protest: Au fost cinci situații de abuz împotriva celor care manifestau pașnic

 

Sursa foto: Facebook/Nicolae Comșa