Peste 250.000 de persoane au participat la evenimentele organizate de Zilele Culturale Maghiare

630 de evenimente au avut loc cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare 2018 de la Cluj-Napoca. Peste 250.000 de persoane au participat la evenimentele care s-au desfășurat pe parcursul a opt zile.

Mai mult de 250.000 de persoane au participat la evenimentele ediției cu numărul IX a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, potrivit organizatorilor. Între 19 și 26 august, la Cluj-Napoca au avut loc 630 de evenimente desfășurate în 56 de locuri din oraș. Peste 50 dintre aceste programe l-au avut ca figură centrală pe Regele Matia Corvin, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 575 de ani, iar alte peste 30 au fost dedicate Anului Libertății Religioase.

„Am găzduit pentru a noua oară Zilele Culturale Maghiare și am învățat să sărbătorim și să ne bucurăm liber. Suntem acasă, ne simțim acasă și avem încredere, în calitate de gazde bune, că fiecare participant la evenimentul nostru s-a simțit bine”, a declarat Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare.

Festivalul a numărat anul acesta 35 de concerte și 22 recitaluri de muzică clasică, concertele din Piața Unirii, de exemplu, fiind urmărite în fiecare seară de 10.000 până la 30.000 de persoane. Cele mai numeros public a fost la concertele susținute de Rúzsa Magdi, Demjén Ferenc, și la cel susținut de Orchestra celor 100 de țigani. Cei mai mulți dintre participanți, aproape 30.000, au asistat la concertul Demjén Ferenc, iar aproximativ 20.000 de persoane au fost prezente la Gala de închidere a Zilelor Culturale Maghiare, care i-a avut pe scenă pe cei 100 de violoniști membri ai Budapest Gypsy Symphony Orchestra.

Mai mult, arată organizatorii, 855 de persoane au vizitat turnul Bisericii Sfântul Mihail în cele două zile în care acesta a fost deschis pentru public. La prima ediție a Crosului ZCMC-DONATON, competiție organizată pentru a cinsti amintirea legendarului păstor Donát, au luat startul aproape 400 de alergători. Ei s-au delectat mai apoi cu taurul de 500 kilograme care a fost gătit la proțap în curtea Liceului Teoretic „Apáczai Csere János”.

Pe parcursul manifestării au avut loc 105 de activități și evenimente pentru copii, 53 pe strada Mihail Kogălniceanu, 36 de tururi ghidate, 50 de proiecții de film și activități sportive, 128 de dezbateri, prezentări și mese rotunde și 34 de expoziții.

140 de voluntari au contribuit, alături de cei 110 de membri din echipa de organizare, la buna desfășurare a festivalului. Ediția cu numărul 10, aniversară, se va desfășura în perioada 18-25 august 2019.

Sursa foto: Organizatori Zilele Culturale Maghiare