Plan de restructurare la Sinterom: trei secții vor fi închise și 60 de angajați trimiși acasă

Conducerea companiei Sinterom va demara în prima parte a acestui an un plan de reorganizare, care prevede închiderea a trei secții care au avut pierderi anul trecut. Aproximativ 60 de angajați vor fi disponibilizați în perioada următoare.

„În vederea îmbunătățirii performanţei operaționale și financiare, noua echipă de management va demara în primul semestru din anul 2019 un plan îndrăzneț de restructurare și eficientizare care prevede închiderea a 3 secții de producție care au adus pierderi societății în anul 2018 și care în urma previziunilor nu mai prezintă un viitor sustenabil (Secția Bujii-Pompe, Secția Ceramice și Secția Sculărie)”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit documentului citat, ca urmare a implementării acestui plan, aproximativ 60 de salariați vor fi disponibilizați în perioada urmatoare, iar echipa tehnică și managementul societății va fi completat cu noi tineri specialiști.

Sinterom și-a propus să își crescă, în acest an, competitivitatea prin dezvoltarea de produse sinterizate inovative, după ce a beneficiat de o finanțare europeană de 3,2 milioane de euro, pentru susținerea activităților de cercetare-dezvoltare și pentru achiziția unor utilaje noi, performante.

„În contextul în care în ultimii ani, fabricile cu o istorie îndelungată din România și-au închis rând pe rând activitățile de producție, Sinterom SA a rămas una dintre puținele fabrici care mai funcționează în Cluj-Napoca și care își propune să-și relanseze activitatea în domenii noi de producție, cu un grad ridicat de tehnologizare”, mai arată conducerea în comunicatul de presă.

Sursa foto: sinterom.ro