Președintele Consiliului Concurenței, la Cluj, pe tema ridesharing: „Trebuie să ne adaptăm legislația la afacerile bazate pe noile tehnologii”

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, susține că este datoria statului să adapteze legislația în așa fel încât să permită desfășurarea unor activități noi care au apărut datorită evoluției tehnologice.

Declarația a fost făcută astăzi la Cluj-Napoca, unde Bogdan Chirițoiu a participat la o conferință pe teme de business.

„Este datoria noastră, a statului, pentru că este în interesul cetățenilor, să ne adaptăm legislația, să permitem desfășurarea corectă a activităților noi, care sunt premise de evoluția tehnologică”, a spus Bogdan Chirițoiu.

Astăzi a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care activitatea de transport public în regim de taxi, desfășurată ilegal, poate fi snacționată. Guvernul are, însă, în vedere reglementarea activității de ridesharing. Vicepremierul Daniel Suciu, dar și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au afirmat că Executivul lucrează la un act normativ în acest sens.

La rândul lor, companiile de ridesharing au transmis că le oferă sprijin financiar și juridic șoferilor, pentru a-și continua activitatea.

Bogdan Chirițoiu a arătat astăzi faptul că orașul Cluj-Napoca este oarecum în avangarda măsurilor în ceea ce privește serviciile de ridesharing, “cred eu în sesnsul rău”, prin decizia instanței care limitează o parte din aceste activități, ceea ce nu este de bun augur din perspectiva concurenței.

„Trebuie să avem un cadru legal care să impună anumite constrângeri pentru o activitate gen Uber să ne asigurăm că este benefic și că respectă drepturile clienților sau potențialilor clienți și că respectă un cadru fiscal care nu îi avantajează excesiv în comparație cu alte companii, cum ar fi cele de taximetrie clasică”, a menționat președintele Consiliului Concurenței.

Acesta a ținut să mai facă unele precizări: „Trebuie să evităm să avem un cadru legal care să împiedice forme noi de business. Nu pot să spun, lumea s-a mișcat, au apărut noi tehnologii și nu pot să spun că firmele care le utilizează nu sunt legale. Rostul nostru, al tuturor, ca stat și în speță al Consiliului Concurenței este să avem reguli care să permită lucrurile bune. Dacă tehnologia îmi permite să fac ceva, ceva ce nu puteam să fac înainte, datoria mea este să adpatez regulile ca aceste lucruri să se poată petrece. Nu pot să pretind ca știința și tehnologia să se adpateze la regulile mele”.

Potrivit lui Bogdan Chirițoiu, comandarea unui taxi prin telefon nu trebuie să rămână standardul câtă vreme a apărut internetul care permite desfășurarea mai rapidă a acestui gen de activități.

„Aceste firme noi trebuie să garanteze aceleași rezultate pentru consumatori ca și firmele tradiționale, adică trebuie să mă asigur că dacă merg cu Uber am parte de aceeași calitate a serviciilor și protecție ca și atunci când merg cu taxi și, doi, trebuie să ne asigurăm că toate activitățile sunt fiscalizate, dar aici trebuie să precizez că firmele acestea bazate pe tehnologii sunt mai transparente, mai ușor de fiscalizat”, a mai spus Bogdan Chirițoiu.

La Cluj a fost emisă o decizie judecătorească prin care este limitată activitatea Uber în oraș. Reprezentanții companiei au anunțat, la scurt timp după decizie că și-au modifcat activitatea și vor putea funcționa în continuare.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: pixabay.com