Restricții de circulație în centrul Clujului, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni

Vineri, 15 martie, vor fi instituite în Cluj restricții de circulație, cu ocazia manifestărilor care vor avea loc cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Potrivit reprezentanților Primăriei, între orele 11.15 și 12.00 va avea loc un marş pe traseul Piaţa Avram Iancu nr. 13 – Piaţa Avram Iancu – latura de vest, cu restricţionarea secvenţială şi parţială pe banda numărul unu de circulaţie – Bd-ul Eroilor (pietonal) – Piaţa Unirii latura de sud – str. Universităţii, cu restricţionarea secvenţială şi parţială a circulaţiei rutiere.

De asemenea, între orele 12.00 și 13.00 parcarea de pe strada Universităţii va fi închisă pentru slujba ecumenică desfăşurată la Biserica Piariştilor, urmată de un marş pe următorul traseu: str. Universităţii – str. Avram Iancu nr. 20 (fostul Hotel Biasini – eveniment cu depuneri de jerbe de flori), cu închiderea circulaţiei rutiere pe str. Avram Iancu şi str. Universităţii de la ora 13.00 până la 15.00, când situaţia o impune.

Sursa foto: Facebook/Oláh Emese