FOTO | Sute de clujeni au participat la evenimentele dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni

În majoritate tineri, maghiarii au pornit marșul, ca în fiecare an, din fața Institutului Teologic Protestant, după care au traversat centrul Clujului. Coloana a fost condusă de doi tineri care au purtat drapelul Ungariei, respectiv al României.

În premieră, slujba religioasă s-a desfășurat la biserica Piaristă de pe strada Universității, deoarece biserica Sfântul Mihail este în curs de reabilitare. Participanții au cântat pe tot parcursul procesiunii, iar unii dintre ei au îmbrăcat costume tradiționale.

„Este importantă ziua aceasta, pentru că nu suntem în Ungaria și, într-un fel, spiritul național este retrezit în noi”, a spus o tânără.

„Este ziua Revoluției din 1848 când armata ungară a dus o luptă pentru libertate” , a spus o altă participantă la evenimente.

Evenimentele dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni se vor încheia cu o ceremonie în fața fostului hotelul Biasini. Pe 15 martie, maghiarii de pretutindeni comemorează Revoluția de la 1848, care a consfințit nașterea statului maghiar.

Ovidu Cornea