The Cranberries lansează un nou album, primul după moartea lui Dolores O’Riordan

Trupa irlandeză The Cranberries a anunțat că va lansa un nou album, în 26 aprilie. „In The End”, este primul material discografic care va apărea pe piață după moartea solistei Dolores O’Riordan, în luna ianuarie 2018. Piesele sunt cântate de regretata artistă.

Un prim single de pe acest album, care va fi o continuare a „Roses”, apărut pe piață în 2012, a fost lansat marți, cu titlul „All Over Now”, potrivit leparisien.fr, relatează Mediafax.

Dolores O’Rior­dan a fost găsită decedată în camera unui hotel din Londra, în 15 ianuarie 2018. Solista, în vârstă de 46 de ani se afla în capitala Marii Britanii pentru o sesiune de înregistrări.

În martie 2018, membrii trupa irlandeze The Cranberries au anunțat că va continua să înregistreze pentru un nou album, explicând că O’Riordan realizase deja partea vocală pentru materialul discografic, înainte să moară.

Noul album, care va include 11 piese, este produs de Stephen Street. Albumul „In the End” este descris drept „o veritabilă celebrare a 30 de ani de carieră, mărturia perfectă a unei vieți și, mai ales, a muncii creative a lui Dolores O’Riordan”, au spus membrii trupei.

Trupa irlandeză The Cranberries a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.

Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 („Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, „No Need To Argue”, „To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

Sursa foto: cranberries.com