Yoko Ono a lansat o nouă versiune a melodiei cântate de John Lennon „Imagine”

O nouă versiune a piesei „Imagine”, imnul cult interpretat de John Lennon, a fost lansată de Yoko Ono. Aceasta a fost inclusă pe viitorul album al artistei, „Warzone”, care va apărea pe piață pe 19 octombrie.

Noua versiune a hitului „Imagine” este lansată la 47 de ani după ce cântecul a fost compus de Ono împreună cu John Lennon. Însă artista a fost recunoscută drept coautoare a piesei abia în 2017, deși, într-un inteviu acordat în 1980, Lennon admitea contribuția acesteia: „Mult din el – versurile și conceptul – a venit de la Yoko. Dar, în zilele acelea, eram puțin egoist, puțin macho și am cam omis să menționez contribuția ei”.

Albumul „Warzone” conține piese remasterizate compuse de Ono din 1970 și până în 2009, potrivit The Guardian, citat de Mediafax. Artista japoneză în vârstă de 85 de ani, născută la New York, a anunțat, însă, că acest album nu este „cântecul său de lebădă”, explicând că lucrează la un altul.

Noul album, ce conține 13 piese, este produs de Sean Ono Lennon, fiul artistei.

Yoko Ono și John Lennon s-au căsătorit pe 20 martie 1969, iar fiul acestora, Sean, s-a născut în anul 1975. Lennon a fost înpușcat mortal pe 8 decembrie 1980, în fața clădirii Dakota din apropierea Central Park din New York.

Sursa foto: Facebook/yokoonopage