𝐁𝐞𝐲𝐨𝐧𝐜𝐞́ 𝐬𝐮𝐬𝐭̧𝐢𝐧𝐞 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐝𝐢𝐨𝐬 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐬 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚𝐦𝐢𝐧𝐠

Cântăreaţa americană va susţine pe 25 decembrie primul său concert de la lansarea albumului „Cowboy Carter”. Concertul care va avea loc la pauza unui meci de fotbal american va fi transmis în direct pe Netflix. Iar surprizele nu se termină aici. Cântăreaţa va avea şi invitaţi pe măsură, cel mai probabil artişti cu care a colaborat la realizarea albumului: Beyoncé a colaborat cu Dolly Parton, Willie Nelson, Stevie Wonder, Paul McCartney şi Nile Rodgers.

Sursa foto: nytimes.com

Albumul „Cowboy Carter” este un omagiu adus rădăcinilor afro-americane ale muzicii country, iar Beyoncé fiind marea favorită la ceremonia premiilor Grammy, cu nominalizări la unsprezece categorii, printre care şi “Cel mai bun album al anului”, premiu pe care nu l-a câştigat până acum deşi, de-a lungul timpului, a primit 32 de trofee.

Mai mult de atât, cariera impresionantă şi talentul inconfundabil şi irepetabil al cântăreţei au determinat pe reprezentanţii Universităţii din Yale să introducă un curs al cărei obiect principal de studio este drumul către succes al lui Beyoncé. Cursul „Beyoncé face istorie: istorie, cultură, teorie și politică a tradiției radicale negre prin muzică” va fi predate în primăvara anului viitor de către Daphne Brooks, profesor de studii și muzică afro-americane. Cursul se va baza pe creaţiile artistei între anii 2013 și 2024. Profesorul este cunoscut pentru interesul său în ceea ce priveşte “contribuţia femeilor negre în cultura muzicii populare” încă pe când preda la Universitatea Princeton. Universitatea din Yale nu este prima care se axează pe cariera lui Beyonce, cântăreaţa care a scris deja istorie în muzică primind 88 de nominalizări la Premiile Grammy fiind deja subiectul unui curs la Universitatea din Copenhaga şi ENS.
„Aceste cursuri au fost întotdeauna foarte bine frecventate. Și era atât de multă energie în jurul lui Beyoncé, chiar dacă a fost un curs care a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și a continuat până în zilele noastre. Mereu am crezut că ar trebui să mă întorc la ea și să-i concentrez munca pe un plan educațional”, a spus profesorul, potrivit „Yale News”.
Nu doar Beyonce este studiată la universităţi, “rivala” Taylor Swift fiind “obiect” de studio la Harvard, New York și Universitatea din Gent (Belgia).

***

Beyoncé Giselle Knowles s-a născut pe 4 septembrie 1981, în Houston (Texas), iar pe scena muzicală s-a impus ca membră al trio-ului Destiny’s Child în special cu două hituri: „Bills, Bills, Bills” și „Say My Name”. În 2003, Beyoncé și-a lansat albumul solo de debut, Dangerously In Love , care a ajuns pe primul loc în Billboard 200 și a dat naștere hitului numărul 1 „Crazy In Love” (un duet cu Jay-Z ) și „Baby Boy”. 

Beyoncé a făcut istorie devenind artista cu cele mai multe câștiguri GRAMMY vreodată – 32 şi cele mai multe nominalizări –  88, fiind „cea mai nominalizată femeie artistă din istoria GRAMMY”.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: