𝑪𝒂𝒎𝒑𝒊𝒐𝒏 𝒎𝒐𝒏𝒅𝒊𝒂𝒍 𝒍𝒂 81 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊

Mihail Maler, la cei 81 de ani ai săi, a devenit pentru a 9-a oară campion mondial la judo printre veterani, obținând aurul la categoria de 100 kg în competiția desfăşurată la Las Vegas, SUA. Colegul său de echipă, Constantin Brînză, a câștigat medalia de bronz la cetgoria de greutate 60 kg. “Împreună, acești sportivi ne arată ce înseamnă dedicarea și pasiunea pentru sport. Felicitări, domnule Maler! Felicitări, domnule Brînză!”, a transmis Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova.

 

Sursa foto: https://web.facebook.com/@mec.gov.md/

Judocanul moldovean Mihail Maler continuă să facă senzație la cei 81 de ani, devenind pentru a 9-a oară campion mondial la judo printre veterani. Sportivul a urcat pe cea mai înaltă treaptă din concurs după ce i-a învins la categoria de 100 kg pe americanul James Dugal, italianul Giuliano Invernizzi și germanul Lothar Sterlinsky.

Un alt reprezentant al lotului național, Constantin Brânză, a cucerit medalia de bronz la categoria 60 de kg.

Ediţia din acest an a Campionatului Mondial de judo, rezervat veteranilor, s-a desfăşurat în oraşul Las Vegas (SUA) şi au participat 1.278 de judocani din 68 de țări.

“Azi sărbătorim un adevărat campion al spiritului și perseverenței. Dumneavoastră sunteți Oamenii care ne fac mândri. Sunteți un exemplu strălucit pentru toți cei care visează și muncesc din greu pentru a-și atinge obiectivele! Ne-ați convins că sportul nu are vârstă. Împreună, acești sportivi ne arată ce înseamnă dedicarea și pasiunea pentru sport. Felicitări, domnule Maler! Felicitări, domnule Brînză!”, a transmis preşedinta Maia Sandu sportivilor moldoveni.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: