24 iunie, zi încărcată de semnificaţii

Începând cu anul 2013, la propunerea comunităţii online “La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei. Cămaşa populară destinată femeilor, ia, s-a transformat, în timp, dintr-o “biată, ieftină cămaşe, pudoarea plebei nevoiaşe”, după cum scria Octavian Goga, într-o piesă vestimentară tot mai căutată şi purtată cu mândrie de către femeile care apreciază munca enormă pe care o creatoare o investeşte în coaserea de mână a tuturor elementelor şi motivelor populare. Mai mult, renumite case de modă au replicat modelul iei în realizarea unor obiecte vestimentare foarte scumpe.

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/muzeul.etnografic.al.transilvaniei

Din 2013 se sărbătoreşte anual, la 24 iunie, Ziua Universală a Iei, iar începând cu 1 decembrie 2022, tehnica realizării cămașii cu altiță  a fost  inclusă în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii UNESCO. Ia sau cămașa albă este piesa de bază a costumului popular românesc, “din copilărie până la moarte, cămaşa însoţindu-l pe ţăran la muncile câmpului, la sărbători, la nuntă.  

Tot astăzi sărbătorim Sânzienele, Ziua Sfintei Treimi, a doua zi după Rusaliile ortodoxe, precum şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

***

Cântecul cămăşii, de Ocatvian Goga  


Eu sunt o biată, ieftină cămaşe,/Sunt o sumară haină populară,//De mii de ani de când mă îmbrăcară,/Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe.

Eu m-am pornit din câmp, de pe ogoare,/Din cânepa ce-au semănat ţăranii…/(Tatăl meu e unul Ioan al Anii),/M-a tors, în albe nopţi la şezătoare,/Cu grabnic spor, o ceată de neveste./ Din gura lor ştiu doine plângătoare/Şi-am învăţat cu firul de fuioare,/Din fiecare fus, câte-o poveste.

Am fost ţesută la război, în tindă,/Şi m-a cusut încet o fată mare,/M-a înflorit la mâneci cu mătasă/Şi mâna ei a izbutit să prindă/În arabescuri fine şi barbare/Toat-aşteptarea dulce de mireasă…

Ţiu minte, vezi, când am ieşit din casă/Şi când la horă-n vesela grămadă,/M-am prins întâi curată şi frumoasă,/Cum străluceam în albul de zăpadă…/De-atunci în cruda anilor povaţă/Câte-au fost date-asupra mea să cadă/Ca nişte păsări groaznice de pradă…

Ce-aruncătură stearpă de viaţă!/Prin praf, prin fum, prin negură şi ceaţă,/Sub suliţele arşiţei de soare./Ori în bătăi de vifor şi ninsoare,/Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.

Şi zi cu zi din munca mea neghioabă/Mă năpădiră râuri de sudoare…/Blesteme câte lung clocotitoare,/Îmi trimetea scheletul de sub mine,/Subt vălul meu adăposteam ruine,/Când glia neagr-o răsturnam cu boii…/Şi-n drumul greu, cum mă păştea duşmanul/Mi s-au vândut iţarii şi sumanul/Numai pe mine m-au iertat ciocoii…

Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,/M-am zdrenţuit, sunt galbenă şi neagră,/Şi-n goana mea de toţi nepricepută/M-am pomenit netrebnică şi ruptă./Dar totuşi poate-ţi mai aduci aminte/Că suptă-aşa de foame şi de boală,/Ca un drapel de-nfricoşată luptă,

Pe când era bătaia mea fierbinte,/Eu, sfârticată, tragică şi goală,/Am năvălit tranşeele nemţeşti/Am dat asalt, în câmp, la Mărăşeşti.

***

Sânzâienele, acele fete sau zâne bune, care dansează şi aduc noroc de sănătate şi  holde bogate, pot deveni rele dacă sunt supărate de către oameni. Fetele, în speciale cele de măritate, obişnuiau în trecut să-şi împletească cununi din sânzâiene şi să le arunce pe casă. A doua zi,

Sursa foto: https://infobt.ro/

cununile vesteau dacă fetele se vor căsători, dacă va avea noroc în dragoste, etc.

Tot de Sânziene se strâng şi plantele de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. (…) De Sânziene este interzis să te scalzi. În alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor….După ce a fost Mireasă- Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos, spicuiri din Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998), de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

 

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: