Artista care deţine şi recordul la numărul de nominalizări a devenit prima femeie de culoare din istoria premiilor Grammy care pleacă acasă cu titlul de “Cel mai bun album country”. Chappell Roan, Sabrina Carpenter, Kendrick Lamar, Lady Gaga & Bruno Mars se numără printre artiștii care au câștigat premii în cadrul Galei de noaptea trecută. Veteranii “The Beatles” şi “The Rolling Stones” s-au numărat şi ei printre câştigători.

Premiile Grammy 2025 au fost înmânate duminică noapte, Beyoncé luând acasă premiul cel mai mare al serii pentru albumul anului, iar Kendrick Lamar a măturat toate categoriile la care a fost nominalizat, inclusiv “cântecul anului” și “discul anului”.
Premiul pentru “albumul anului” a fost prezentat de membrii Departamentului de Pompieri din Los Angeles ca o modalitate de a le recunoaște acestora eforturile lor de a opri incendiile care au distrus orașul luna trecută.
Acceptând premiul de la Taylor Swift , Queen Bey a părut cu adevărat uluită când colega ei superstar i-a citit numele drept câștigătoarea categoriei pentru cel mia bun album country – COWBOY CARTER.
“Wow, chiar nu mă așteptam la asta. Vreau doar să încurajez oamenii să facă ceea ce îi pasionează și să rămână perseverenți”, a spus Beyonce în discursul de acceptare, nu înainte însă de a-i mulţumi lui Dumnezeu şi numeroșilor artiști country cu care a colaborat la album.
Lista câştigătorilor premiilor Grammy 2025 (cele mai importante categorii):
Albumul anului: Cowboy Carter – Beyonce
Cântecul anului: “Not Like Us” – Kendrick Lamar
Recordul anului: “Not Like Us” – Kendrick Lamar
Cel mai bun artist nou: Chappell Roan
Producătorul anului: Daniel Nigro
Compozitorul anului: Amy Allen
Cea mai bună interpretare pop solo: “Espresso” – Sabrina Carpenter
Cea mai bună performanţă pop duo/grup: “Die With a Smile” – Lady Gaga şi Bruno Mars
Cel mai bun album pop: Short n Sweet – Sabrina Carpenter
Cel mai bun dans/înregistrare electronica: “Neverender” – Justice şi Tame Impala
Cea mai bună înregistrare Dance Pop: “Von dutch” – Charli xcx
Cel mai bun album dance/electronic: BRAT – Charli xcx
Cea mai bună înregistrare remixată: “Espresso” – FNZ şi Mark Ronson
Cea mai bună interpretare rock: “Now and Then” – The Beatles
Cea mai bună performanţă metal: “Mea Culpa” – Gojira, Marina Viotti şi Victor Le Masne
Cel mai bun cântec rock: “Broken Man” – Annie Clark, compozitoare (St. Vincent)
Cel mai bun album rock: Hackney Diamonds – The Rolling Stones
Cel mai bun spectacol de muzică alternativă: “Flea” – St. Vincent
Cel mai bun album de muzică alternativă – “All Born Screaming” – St. Vincent
Cea mai bună performanţă R&B: Made For Me – Muni Long
Cea mai bună performanţă R&B tradiţională: “That’s You” – Lucky Daye
Cel mai bun cântec R&B: “Saturn” – Rob Bisel, Carter Lang, Solana Rowe, Jared Solomon şi Scott Zhang, compozitori (SZA)
Cel mai bun album R&B progresiv: Why Lawd? – NxWorries (Anderson .Paak & Knxwledge)
Cel mai bun album R&B: 11:11 (Deluxe) – Chris Brown
Cea mai bună interpretare rap: “Not Like Us” – Kendrick Lamar
Cel ai bun cântec rap: “Not Like Us” – Kendrick Lamar
Cel mai bun album rap: Alligator Bites Never Heal – Doechii
Cel mai bun album vocal pop traditional: “Visions” – Norah Jones
Cea mai bună performanţă country în duo/grup: “Il most wanted” – Beyonce feauturing Miley Cyrus
Cel mai bun album pop latino: Women No Longer Cry – Shakira
Cel mai bun videoclip: Not Like Us – Kendrick Lamar
Ilona Farkas


