Ed Sheeran într-un duet surpriză: “Sunt foarte onorat să împart scena cu tine”

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a ajuns cu turneul său mondial cu nume matematic în China, iar la Hangzhou a oferit fanilor un nou remix clasic al megahitului său pop – “Perfect”. De data aceasta, a fost acompaniat la pian de unul dintre cei mai mari pianişti ai momentului: Lang Lang, un virtuoz al pianului şi o super vedetă a muzicii clasice.

Sursa foto: www.rtbf.be

„Este un moment important în cariera mea. Sunt atât de onorat, îți mulțumesc foarte mult că ai fost aici. Vă rog, puteți face ceva zgomot pentru… Lang Lang”, a spus Ed Sheeran în introducere. A urmat apoi un regal muzical care a inclus o parte de improvizaţie la pian, secondată de vocea și chitara acustică a lui Sheeran. Bineînţeles, artistul britanic a împărtăşit momentul cu fanii din întreaga lume prin intermediul unei postări pe Instagram în care l_a etichetat şi pe pianistul chinez: “Este atât de bine să mă întorc în China după atâția ani, am vrut să fac ceva special pentru primul meu spectacol înapoi. O astfel de onoare @langlangpiano, mulțumesc că ai împărțit scena cu mine”.

Ed Sheeran a susținut șase concerte în China, toate la “Hangzhou Olympic Sports Center” din Hangzhou.

Sursa foto: variety.com

** Înainte de a deveni regele cântecului modern de dragoste, aşa cum l-a numit presa britanică, Ed Sheeran a fost corist într-un cor al bisericii din Suffolk. Ulterior, a devenit “părintele” Fundației Corale pentru “St. Mary-le-Tower” din Ipswich, promovând cântatul la biserică.

** Lang Lang este considerat unul dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor şi pentru prima dată în cei 150 de ani de existenţă a fabricantului de piane “Steinway & Sons”, acesta a produs un pian cu numele artistului.

** În limba chineză, numele „Lang” înseamnă „domn cultivat”, iar prenumele “Lang” înseamnă „lumină/soare”. Cu adevărat, când începe să cânte la pian, lumina inundă sala de concerte.

** În anul 2008, nu mai puţin de 5 miliarde de telespectatori au urmărit concertul lui Lang Lang din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Bejing, iar în urma acestui concert 40 de milioane de copii chinezi au început să studieze pianul.

** Lang Lang este cunoscut şi ca un mare filantrop, foarte multe fonduri obţinute din apariţiile sale pe scenă fiind direcţionate către copiii nevoiaşi din întreaga lume, precum cei refugiaţi din Siria. Acest lucru se datorează şi faptului că în propria sa copilărie, marcată de tirania tatălui care considera că nu are talent la pian, Lang Lang a trait de la 5 la 8 ani cu doar 10 dolari pe lună, departe de mama lui, pregătindu-se pentru admiterea la Conservator, unde a intrat primul din 3.000 de concurenţi.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: