Cântăreaţa Ella Langley a fost marea câştigătoare a Premiilor Academiei de Muzică Country (ACM), luând acasă cinci premii, urmată de artista anului, Lainey Wilson, cu patru victorii. Keith Urban a fost onorat la eveniment cu premiul “ACM Triple Crown”, iar Stapleton, Moroney și Brothers Osborne au cântat în semn de omagiu pentru artistul care a compus şi cântat celebrul cântec „Somebody Like You”.

Premiile Academiei de Muzică Country (ACM) 2025, găzduite de Reba McEntire, au fost decernate joi, 8 mai, la Ford Center de la Star din Frisco, Texas, la eveniment participând unele dintre cele mai mari vedete ale muzicii country care au primit distincții pentru contribuțiile lor din ultimul an.
Cântăreaţa Ella Langley (foto) a fost marea câştigătoare a serii, luând acasă cinci premii, urmată de artista anului, Lainey Wilson, cu patru victorii.
Lista câştigătorilor îi mai cuprinde pe Chris Stapleton (artistul masculin al anului), Cody Johnson (cântecul anului) şi Jessie Jo Dillon (compozitorul anului).
Old Dominion a câștigat premiul pentru grupa anului pentru al optulea an consecutiv, ceea ce-I situează la egalitate cu Rascal Flatts la capitolul cele mai multe victorii din istoria acestei categorii.
Surprinzător, Morgan Wallen , Post Malone și Kelsea Ballerini au fost complet excluși, în ciuda faptului că au avut un total de 16 nominalizări – șapte pentru Wallen, cinci pentru Posty și patru pentru Ballerini.
***
Ella Langley este originară din Alabama şi și-a lansat albumul „Hungover” în august 2024. Pe scena mare a muzicii americane a intrat în 2021, după ce a devenit virală pe TikTok cu piesa „If You Have To”.
Ea a debutat la Opry în 2023 și a câștigat un număr considerabil de fani după ce melodia sa cu Riley Green a ajuns pe primul loc în topul Billboard Country Airplay.
„You Look Like You Love Me” a schimbat cu adevărat lucrurile pentru Langley ca și compozitoare, după cum a mărturisit ea presei americane: „M-a învățat să nu-mi pese atât de mult și să scriu ceea ce iubesc.”
Ilona Farkas


