Festival dedicat iubitorilor de munte şi aventură

Cea de-a șaptea ediție Transylvania Mountain Festival se va deschide oficial în data de 18 noiembrie la Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai cu lansarea volumului de carte „Munții… Trăiri, amintiri, cugetări”, de Dinu Mititeanu. În cadrul festivalului vor avea loc expoziţii de fotografie montană, vor fi proiectate filme cu tematică montană şi vor fi organizate drumeţii. În competiţiile festivalului s-au înscris concurenţi din 26 de țări.

Sursa foto: https://web.facebook.com/transylvania.mountain.festival

Filmele din competiție vor fi proiectate la Cinema Victoria, iar expozițiile și celelalte evenimente vor fi derulate la Institut Français de Roumanie à Cluj și Atelier Café.

“Publicul din țară și străinătate va avea ocazia să descopere aventurile incredibile și filosofia de viață ale practicanților de schi, snowboard, free ride, MTB, escaladă, alpinism, zbor liber, navigație și drumeție montană”, informează organizatorii.

În acest an, programul TMF – Transylvania Mountain Festival 2024 cuprinde, în 23 noiembrie, şi o drumeție organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj și un atelier escaladă oranizat de echipa Gravity.

Punctul culminant al festivalului este gala premiilor TMF, în cadrul căreia vor fi decernate premiile și trofeele la cele patru categorii: “fotografie montană”, “film montan”, “inovare în domeniul montan”, “activitate montană”. Ceremonia, prezentată de către actorul Bogdan Bob Rădulescu, va avea loc pe scena Cinema Victoria, în 23 noiembrie.

Producții noi de film documentar și artistic:

ANDREA cu Nina Caprez (Franța, 2024) regia: Maxime Moulin

CIRCLE OF MADNESS (Austria, 2024) regia: Christoph Thoresen

KEEP IT BURNING (Spania, 2024) regia: Guillaume Broust

OF A LIFE TIME (Franța, 2024) regia: Jérôme Tanon

Totodată, selecția va include și o serie de scurtmetraje noi, care acoperă diferite sporturi montane și expediții din perioada recentă.

Accesul este gratuit la expoziția oficială de fotografie de la Atelier Café, precum şi la drumeţii şi activităţile educative.

*** Asociația TMF promovează cunoașterea și explorarea mediului montan prin sport, educație, artă și știință, iar Transylvania Mountain Festival este locul unde se întâlnesc atleții, exploratorii, inovatorii și creativii îndrăgostiți de natură și de munte.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: