“Fructele conţin apă vie”

Consumul de fructe a reprezentat de-a lungul timpului un motiv de dispută între specialiştii în nutriţie în ceea ce priveşte cantitatea şi modul în care se consumă pe parcursul unei zile. Însă esenţa rămâne una singură şi a fost subliniată de specialistul în nutriţie Iuliana Dabija: fructele sunt un dar de la Dumnezeu şi conţin apa vie care nu doar ne hidratează şi ne revigorează, ci ne şi hrănesc cu vitamine, minerale şi enzime.

Fructele sunt “un rezultat al eforturilor de supravieţuire şi adaptare a plantelor şi arborilor pe pământ”, susţine Iuliana Dabija, nutriționist și psihonutriționist, sportivă de performanță, antrenor personal și de grup, dar și consilier în dezvoltare personală. De aceea, nu întâmplător, cele mai multe fructe cresc la o anumită altitudine, pe ramuri, pe vrej sau viţe, iar când trebuie să le culegem “adoptăm o anumită poziţie”. “Stăm în picioare, cu braţele şi cu capul în sus, spre Cer, deci culegem fructele cu privirea spre Dumnezeu. Nu este întâmplător acest lucru pentru că fructele sunt bucatele lui Dumnezeu”, a mai arătat specialistul în nutriţie.

Aşadar, un adevăr universal este acela că fructele reprezintă cel mai complex aliment din punct de vedere nutriţional, fiind o binefacere pentru organismul uman.

“Fructele conţin vitamine, minerale şi enzime, componente vii care se întâlnesc mai ales în fructele proaspete, de grădină, şi mai puţin în cele care stau mult timp prin magazine. Fructele conţin apă vie. Ele preiau apa din pământ, o încarcă cu energia obţinută de la soare şi o transformă într-un fluid vital de care are nevoie corpul nostru”, a spus Iuliana Dabija.

Aceasta a mai subliniat că fructele hidratează mai bine chiar decât apa de izvor. “Apa de izvor este, ca să zic aşa, uşor moartă deoarece a stat mult în adâncuri şi nu are acea vibraţie binefăcătoare. În schimb, fructele ne hidratează mult mai bine decât apa. La un moment dat cineva m-a testat cu o aparatură care măsoară apa din organism, grăsimile, etc. Şi deşi eu beau doar un litru de apă pe zi, aparatul a indicat un nivel optim de hidratare. De ce? Pentru că eu consum foarte multe fructe”, a arătat Iuliana Dabija.

Totuşi, aceasta a subliniat că persoanele active pot mânca mult mai multe fructe decât cele sedentare, însă trebuie să fie atenţi la combinaţia fructelor cu anumite alimente sau la combinaţia fructelor între ele. “Există o anumită direcţie pe care o vom dezvolta în intervenţiile următoare de la radio. Putem mînca oricâte fructe dacă suntem activi fizic şi psihic. Dacă eu stau la birou, pot să mânânc doar un kg, două de banane, de exemplu, dar dacă mai fac şi nişte mişcare, atunci pot introduce pe lângă aceste fructe şi o masă formată dintr-o bucată de peşte, o salată şi, chiar şi aşa, să-mi menţin silueta”, a concluzionat specialistul în nutriţie.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: