Un concert vocal simfonic inedit va avea loc vineri, 2 februarie, pe scena Colegiului Academic din Auditorium Maximum, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger. Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania” vor interpreta, alături de solista Aida Pavăl-Olaru, muzică special concepută pentru o serie de jocuri video de mare succes precum Assassin’s Creed, Fortnite şi Clash of Clans.
Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorală a maestrului Stefan Geiger, vor interpreta coloane sonore ale unor jocuri celebre foarte îndrăgite de gameri: Suita Simfonică Sonic the Hedgehog, Suita Clash of Clans, Suita Metamorphosis, Fortnite – The Stormking, The Last Guardian – Escape, Muzica din saga Skyrim: Far Horizons – Dragonborn, Suita Ori and the blind Forest, Suita Chrono Cross şi Suita Assassin’s Creed. Dirijorul corului este maestrul Cornel Groza, iar pe scenă va urca şi soprana Aida Pavăl-Olaru.
Biletele la spectacol se pot achiziţiona online, de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro, şi de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318 sau 0264-430.060) sau de la Colegiul Academic, cu o oră înainte de începerea concertului, în limita locurilor disponibile.
La concertul de vineri este valabil abonamentul cu nr. 11, mai informează organizatorii.
***

Compozitori de muzică de film şi jocuri video
Muzica lui Masato Nakamura este atât un tribut adus jocurilor video clasice, cât și muzicii orchestrale din secolul trecut. Nakamura este un muzician complex, chitarist și producător de muzică în același timp, şi a compus coloanele sonore pentru jocurile video Sonic the Hedgehog (1991) și Sonic the Hedgehog 2 (1992).
La rândul său, Daniel Sadowski este compozitor de muzică pentru film, televiziune și jocuri video, în al cărui portofoliu se regăsesc o mare varietate de titluri, printre care și Clash of Clans.
Compozitorul și dirijorul american de origine japoneză Takeshi Furukawa este prezent în programul serii de vineri 2 februarie cu The Last Guardian – Escape. Creațiile sale acoperă un domeniu muzical vast ce constă în muzică de film, de jocuri video sau dedicată campaniilor publicitare. În anul 2016, Furukawa a compus coloana sonoră a jocului video The Last Guardian al lui Fumito Ueda. Interpretarea acesteia a fost dirijată de Furukawa însuși alături de London Symphony Orchestra, Trinity Boys Choir și London Voices.
Jeremy Soule este un compozitor american de coloane sonore pentru film, televiziune și jocuri video. În cariera sa, a compus coloane sonore pentru peste 60 de jocuri, printre care The Elder Scrolls, Guild Wars, Icewind Dale și seria Harry Potter. Lucrările lui Soule au fost interpretate în cadrul mai multor concerte live, precum Symphonic Game Music Concert din Germania și concertul internațional Play! A Video Game Symphony, o serie de concerte simfonice dedicate jocurilor video. Coloana sonoră Skyrim, în special, se numără printre cele mai apreciate lucrări ale lui Soule, primind o nominalizare la premiile BAFTA, precum și alte numeroase premii din partea unor organizații cum ar fi Game Audio Network Guild.
Gareth Coker este un compozitor și producător britanic care lucrează în Los Angeles. Este cunoscut pentru lucrările sale melodice, pentru peisajele sonore unice și pentru atenția acordată detaliilor și execuției în ceea ce privește modul în care muzica se raportează emoțional la gamer în timpul ce joacă. Coloanele sale sonore, aclamate de critici, au obținut numeroase premii, inclusiv premiul Ivor Novello pentru cea mai bună partitură originală pentru jocuri video, premiul Academy of Interactive Arts & Sciences pentru compoziție muzicală remarcabilă, premiul SXSW pentru excelență în domeniul muzical și mai multe premii Game Audio Network Guild. A primit mai multe nominalizări din partea BAFTA, GDC și IFMCA.
Și, nu în ultimul rând, Jesper Kyd este un compozitor de muzică pentru jocuri video și filme. Cel mai adesea, Kyd creează muzică ambientală, uneori recurgând și la colaborarea cu o orchestră. Muzica sa se distinge prin îmbinarea armonioasă a sunetelor – o singură melodie poate conține elemente de muzică ambientală, simfonică și electronică deopotrivă.
*** __________________________________________________________________________________
Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înființat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduță, renumit compozitor clujean și, în același timp, șef de școală de compoziție, a cărui inițiativă și perseverență au avut o mare pondere în reușita acestui proiect.

Formarea ansamblului a fost încredințată profesorului Dorin Pop, personalitate proeminentă a artei corale românești, a cărui competență artistică s-a dovedit prin rezultatele spectaculoase ale acestui început de drum: după abia doi ani de la înființare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare națională de prim rang, poziție pe care o păstrează și în momentul de față.
Începând cu anul 1976, conducerea corului a fost încredințată lui Florentin Mihăescu, care l-a secondat pe maestrul Dorin Pop încă de la constituirea corului. Sub conducerea sa, corul marchează primele succese internaționale de răsunet și înregistrează progrese majore în sporirea potențialului său expresiv și repertorial.
În anul 1986, ansamblul este preluat de Cornel Groza, discipol al maestrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes de actualul dirijor, corul marcând, în toți acești ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezențe în context internațional și fiind aclamat ca o formație de clasă mondială (pentru mai multe informații accesați: https://filarmonicatransilvania.ro/despre/cor/).
***

În anul 1986, Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, până la acel moment condus de Dorin Pop, respectiv Florentin Mihăescu, a fost preluat de Cornel Groza, discipol al maestrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes, corul marcând, în toți acești ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezențe în context internațional și fiind aclamat ca o formație de clasă mondială.
Cornel Groza (n. 1950) și-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Apoi, a studiat pedagogia muzicală la Academia de Muzică din orașul nostru. În 1970, a devenit membru al corului de cameră Cappella Transylvanica din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop, a devenit un „centru” coral de marcă. Această experiență a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat.
Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoașterea completă și stăpânirea cântului coral, prin simțul fin al sonorității, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca.
***
Stefan Geiger este dirijorul Orchestri Sinfônica do Paraná și director muzical general al Teatrului Guaira din Curitiba (Brazilia).
Provenind dintr-o familie de muzicieni, la vârsta de cinci ani a început să cânte la pian, vioară, tobe și trombon. În urma studiilor susținute de Fundația academică germană Studienstiftung des deutschen Volkes, a devenit trombonist solo la Bayrische Staatsoper din München. Ulterior, a ocupat același post la NDR Elbphilharmonic Orchestra din Hamburg.
În urma studiilor de dirijat, a fost asistentul lui Christoph Eschenbach, Valery Gergiev și Christoph von Dohnanyi. În scurt timp a devenit director artistic al Landesjugendorchester Bremen și a dirijat între 2002 și 2007 Orchestra HFK din Bremen (Hochschule für Künste Bremen).

Stefan Geiger a dirijat numeroase orchestre, printre care Schleswig-Holstein Festival Orchester, Ensemble Resonanz, Würzburger Philharmonikern, Nürnberger Symphonikern, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Württembergische Philharmonie, Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, Orquestra Sinfônica de Porto Alegre, Banater Philharmonie, Orchestra Radio România, Orquestra Sinfônica da Bahia, Orquestra Sinfônica da Universidade de Sao Paulo la Sala Sao Paulo și Orchestra Filarmonicii din Buenos Aires la Teatro Colon din Argentina.
Timp de mai mulți ani, a dirijat frecvent NDR Elbphilharmonie Orchester Hamburg, acompaniind filme mute premiate cu Oscar, precum The Artist sau Ben Hur, comedii ale lui Buster Keaton sau drame precum Battleship Potemkin.
Printre cele mai recente momente importante ale lui Geiger se numără reveniri la Elbphilharmonie; debuturi la Orquestra Sinfônica Brasileira din Rio de Janeiro; Volkstheater din Rostock; NDR Radio Philharmonie din Hanovra; Oulu Symphony din Finlanda și Jerusalem Symphonic Orchestra.
***

Soprana Aida Pavăl-Olaru și-a început studiile la Liceul de artă ,,George Apostu” din Bacău, specializarea vioară, pentru ca mai apoi, drumul să o poarte la București, unde a absolvit secția canto a Colegiului Național de Arte ,,Dinu Lipatti”. Ulterior a urmat studiile de licență și masterat ale Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa profesorului Elena Andrieș.
De-a lungul carierei sale, tânăra soprană a fost distinsă cu numeroase premii, printre care se numără premiul Cel mai tânăr interpret la Concursul Internațional ,,Hariclea Darclee”, premiul 3 la Concursul Național de Lied ,,Ionel Perlea”, ș.a. De asemenea, Aida Pavăl-Olaru a participat la diferite masterclass-uri conduse de nume celebre ale muzicii lirice, precum Maria Slătinaru Nistor, Ionel Pantea, Liliana Bizineche, Mariana Nicolesco, Giuseppe Sabbatini.
Din repertoriul sopranei clujene, care este membră a Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, fac parte lucrări precum Requiem-ul lui Brahms, cel al lui Mozart, dar și Haydn – Nelson Mass și Creațiunea, cărora li se adaugă Marțian Negrea – Requiem și Psalmul XLVII de Florent Schmitt. A cântat alături de dirijori precum: Tiberiu Soare, Ladislau Horváth, Giovanni Bria, Gabor Horváth, Gottfried Rabl, Gabriel Bebeșelea și Stephen Smith.


