Ghid online dedicat drepturilor pasagerilor

Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania), direcție din cadrul Autorităţíi Naţonale pentru Protecţia Consumatorilor, a lansat un ghid online dedicat drepturilor pasagerilor care călătoresc cu avionul. Documentul poate fi accesat pe site-ul oficial al ECC Romania și conține informații esențiale despre ce poți face în caz de anulare, întârziere sau refuz la îmbarcare.

pexels.com

Ghidul ECC Romania este structurat clar și ușor de înțeles și oferă detalii despre drepturile pasagerilor în cazul zborurilor întârziate sau anulate, refuzul la îmbarcare și ce compensații poți solicita, drepturile persoanelor cu dizabilități care călătoresc cu avionul, precum şi procedura prin care poți face o reclamație oficială în caz de probleme.

Care sunt drepturile pasagerului în transportul aerian?

Drepturile pasagerilor în cazul perturbărilor de zbor:

  1. Anularea zborului:

asistență gratuită constând în: mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare; cazare hotelieră, dacă este necesară o ședere de una sau mai multe nopți ori dacă este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager; transportul dintre aeroport și locul cazării; două apeluri telefonice și mesaje scrise;

rambursare, în termen de 7 zile a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie inițial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de returla punctul de plecare inițial, cât mai repede posibil;

– redirecționare: redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, cât mai repede posibil; redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenței unor locuri disponibile.

compensație, în funcție de distanța ortodromică (cea mai scurtă distanță dintre 2 puncte, urmând curbura Pământului), respectiv 250 EUR pentru toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin, 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 km și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 km, respectiv 600 EUR pentru toate celelalte zboruri.

Operatorul de transport aerian poate reduce cu 50% compensația atunci când pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire a zborului rezervat inițial cu două ore, pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin sau cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 km sau cu patru ore, pentru toate celelalte zboruri.

Ghidul complet îl găsiţi aici: https://eccromania.ro/ghidul-pasagerului-in-transportul-aerian-anulare-intarziere-refuz-la-imbarcare/.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: