Încă de mici am fost obişnuiţi cu recompense “dulci” şi “bune” pentru fiecare reuşită sau succes, de aceea la maturitate alunecăm mult mai uşor spre mâncatul compulsiv. “După starea de foame fiziologică intervine saţietatea, însă când am satisfăcut o poftă, apare o senzaţie de vină. În acel moment ar trebui să ştim că ceva nu este în regulă”, a spus Iuliana Dabija, nutriționist și psihonutriționist, sportivă de performanță, antrenor personal și de grup, dar și consilier în dezvoltare personală.
Trăim într-o lume guvernată mai mult de “pofte” şi nu de “foame fiziologică”, de consumerism exagerat şi mâncare multă dar de proastă calitate, iar tendinţa mâncatului “din orice” îşi are seva în trecutul nostru, când, în plină perioadă caracterizată de lipsuri, cele mai aşteptate recompense erau cele alimentare.
Astfel, nu este de mirare că adulţii de astăzi au rămas cu anumite “nostalgii” gastronomice care ies la suprafaţă la fiecare eşec sau împlinire personală sau profesională.
“Emoţiile de la extreme, fie că sunt negative sau pozitive, ne determină să facem alegeri alimentare pe fond emoţional. În general, când ne situăm la extreme, echilibrul se rupe. Hrana şi emoţiile scriu o poveste încă din primele clipe de viaţă pentru că de mici am asociat mâncarea cu dragostea, cu mângâierea sau atenţia din partea mamei sau a familiei. Ulterior, am primit recompense alimentare: fiecare reuşită, fiecare mic succes, era recompensat cu “ceva bun”, care ne oferea o senzaţie emoţională plăcută. Astfel, chiar şi când suntem singuri, la maturitate, din obişnuinţă ne recompensăm cu mâncare şi pentru “ceva bun” realizat, şi acum, mai nou, şi pentru eşecuri”, a explicat Iuliana Dabija legătura dintre emoţie şi şi mâncatul compulsiv.
Însă, chiar şi pentru această depedenţă a mâncatului compulsiv se poate găsi o rezolvare, important este “să distingem foamea reală de cea emoţională”.
“Noi avem un singur scop, acela de a opri şi a satisface senzaţia de foame din punct de vedere fizic. Mâncatul compulsiv apare în momentul în care ne confruntăm cu nişte emoţii pe care le ignorăm sau fugim de ele. Astfel, primul pas, şi cel mai important, este să acceptăm aceste emoţii care vin înspre noi, iar dacă simţim să nu putem singuri, să căutăm îndrumare, sprijin, să cerem ajutor”, subliniază specialistul în psihonutriţie.
Persoanele care vor să pună accentul pe slăbit, trebuie să fie conştiente că înainte de a slăbi fizic, “au multe de rezolvat pe partea emoţională”: “Niciodată nu vor veni rezultate pe termen lung dacă nu au rezolvat problemele de ordin emoţional. Acesta este planul principal”, subliniază Iuliana Dabija.
(Ilona Farkas)
