Liderul ATP, Jannik Sinner, joacă la…dublu cu Andrea Bocelli

Tenismenul Jannik Sinner, liderul ATP, şi cântăreţul italian Andrea Bocelli au scos împreună o piesă sensibilă şi emoţionantă – Polvere e Gloria – în care lirismul şi vocea pătrunzătoare a lui Bocelli se îmbină perfect cu determinarea sportivului. Sinner intervine, din loc în loc, cu mesaje în care crede şi care l-a propulsat până în topul jucătorilor profesionişti de tenis: “Talentul un există, trebuie învăţat”, “Munca defineşte talentul” sau “În fiecare zi trebuie să aduci ceva nou şi să-ţi doreşti să fii cel mai bun”. Videoclipul prezintă imagini inedite din copilăria şi tinereţea celor două mari vedete italiene.

Sur foto: Captură Youtube

 „Polvere e Gloria” – “Pulbere şi Glorie” este cea mai nouă piesă a celebrului cântăreţ italian Andrea Bocelli. În videoclipul piesei sunt prezentate imagini inedite din copilăria şi tinereţea celor doi, iar lirismul vocii inegalabile a lui Bocelli este completat magistral cu determinarea sportivului italian aflat pe primul loc în clasamentul ATP. Mesaje precum “Talentul un există, trebuie învăţat”, “Munca defineşte talentul” sau “În fiecare zi trebuie să aduci ceva nou şi să-ţi doreşti să fii cel mai bun” prind viaţă în vocea lui Sinner.

„Polvere e Gloria” poate fi ascultată pe platformele de streaming, pieza având şi un videoclip urcat pe Youtube care deja a strâns mii de aprecieri şi sute de comentario laudative la adresa celor două vedete italiene.

„Vor fi o mulţime de premiere în viaţa noastră. Tot ce trebuie să faci este să fii tu însuţi”, mai spune Sinner în videoclip, ca şi o concluzie pentru inedita colaborare.

***Andreea Bocelli un este străin de sport, tenorul italian interpretând „Nessun Dorma” de Giacomo Puccini la ceremonia de deschidere a Euro 2021. Un mare prieten al lui Claudio Ranieri, el a fost, de asemenea, invitat să cânte meciul dintre Leicester şi Everton în mai 2016, pentru a sărbători titlul de campioană a Angliei obţinut de Foxes.

Cântăreţul a înregistrat cincisprezece albume de studio, atât cu muzică clasică cât și cu muzică pop, alte trei compilații cu cele mai bune cântece, dar și douăsprezece albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen, Tosca, Andrea Chénier, Roméo et Juliette, Manon Lescaut, Turandot și Aida). Toate au fost vândute în peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial.

Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident în timpul unui joc de fotbal.

*** Tenismenul italian de doar 23 de ani, Jannik Sinner, este triplu campion de Grand Slam, după ce a câștigat Openul Australiei in 2024, 2025 și US Open 2024. A câștigat alte 16 titluri de simplu în circuitul ATP, inclusiv Turneul Campionilor 2024, patru titluri Masters 1000 la Openul Canadei 2023, Miami Open 2024, Cincinnati Masters 2024 și Shanghai 2024. La dublu, a câștigat un titlu în circuitul ATP.

Anul acesta a fost învins cu greu în finala de la Roland Garros de Carlos Alcaraz într-un meci de peste cinci ore. Tânărul tenismen se pregăteşte intens pentru a participa la turneul de Grand Slam de la Wimbledon (30 iunie-13 iulie).

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: