Beyoncé a apărut pentru prima data în ultimii patru ani într-un show live televizat şi nu oricum şi oriunde, ci în statul ei natal la pauza meciului din cadrul NFL dintre Baltimore Ravens vs Houston Texans. În prima zi de Crăciun a oferit specatorilor un spectacol impresionant, “foarte meticulos conceput şi executat”, artista interpretând în premieră o serie de hituri de pe ultimul ei album – “Cowboy Carter” şi a fost însoţită de mai mulţi invitaţi precum Post Malone şi Shaboozey, dar şi fiica sa, Blue Ivy Carter.

Beyoncé şi-a început prestaţia de 12 minute cu piesa „16 Carriages”, sosind într-un mod cu totul triumfal călare pe un cal alb în faţa NRG Stadium din Houston. Odată ajunsă în interiorul stadionului, ea a intrat pe teren pentru a interpreta un medley al piesei „Cowboy Carter”, însoţită de o fanfară şi numeroşi dansatori. În cele din urmă, cântăreaţa şi-a încheiat spectacolul cu hitul ei „Texas Hold ‘Em”.
“Sunt foarte onorată să fiu în Texas în această seară. Este potrivit să cântăm ‘Texas Hold ‘Em’ pentru prima dată aici, în Houston, de Crăciun”, a spus cântăreaţa deţinătoare a nu mai puţin de 32 de premii Grammy şi 99 de nominalizări.
În timp ce Beyoncé a fost ridicată în aer pe o platformă pentru încheierea show-ului, artista a rostit câteva cuvinte de despărțire: „Crăciun fericit, Dumnezeu să vă binecuvânteze, vă mulțumesc mult!”.
Spectacolul de la Houston face parte dintr-un contract de 60 de milioane de dolari, pentru trei proiecte, semnat de Beyoncé şi Netflix în 2019. De atunci, scrie revista americană “Variety”, cântăreaţa a prezentat şi un documentar – „Homecoming: A Film by Beyoncé” – estimat la 20 de milioane de dolari.
Netflix a anunţat că show-ul cântăreţei va fi disponibil în curând pe platforma Netflix pentru abonaţii care au ratat spectacolul în direct. După difuzarea concertului său, artista a dezvăluit şi un videoclip pe reţelele sale de socializare în care a anunţat o surpriză ce va avea loc în 14 ianuarie 2025.
Ilona Farkas


