“Muzica a fost scrisă mai întâi de Dumnezeu şi apoi de mine”

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la moartea unui mai compozitor italian, teatrele lirice din întreaga lume aducându-i un omagiu binemeritat prin punerea în scenă a celor mai valoroase creaţii puciniene. În Italia, centenarul Giacomo Puccini a fost marcat chiar sub zidurile istorice ale oraşului natal al compozitorului-  Luccaprintr-un concert extraordinar dirijat de maestrul Riccardo Muti. Orchestra formată din 120 de muzicieni tineri a însoţit vocile minunate ale soliştilor care au interpretat arii celebre din creaţii renumite ale compozitorului italian precum Madama Butterfly”, ToscaLa bohème” şi La fanciulla del West”. 

 

La cei 82 de ani, maestrul Riccardo Muti (foto stg)a adus un omagiu geniului lui Giacomo Puccini (foto dr.), la o sută de ani de la moartea compozitorului italian, dirijând orchestra de tineret “Cherubini” formată din 120 de muzicieni.

Printre soliştii care au urcat pe scenă s-au numărat nume mari precum Eleonora Buratto, Lidia Fridman, Mariangela Sicilia, Luciano Ganci, Dmitry Korchak şi Francesco Meli.

La concertul omagial din oraşul natal al compozitorului au fost prezenţi şi actorii Dustin Hoffman şi Peter Greenaway, care filmează o peliculă în acest oraş artistic din nordul Toscanei.

**Surse foto: https://www.corriere.it/; https://www.tvconcerto.com/

**Viaţa lui Giacomo Puccini

Provenind dintr-o veche familie de muzicieni de biserică, Giacomo Puccini, pe numele întreg Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini, şi-a făcut primele studii la seminar, apoi, în 1874, a intrat la Institutul muzical din Lucca. Aici a scris ”Preludiul simfonic” (1876) şi diferite lucrări religioase, pe care, mai târziu, le-a reunit într-o misă.

În 1880, Puccini s-a înscris la Conservatorul din Milano, a beneficiat de o bursă şi a obţinut diploma în 1883 cu Capriciu simfonic. Viaţa sentimentală a lui Puccini a fost destul de piperată, acesta trăind cu soţia unui bun prieten, care i-a devenit, ulterior, soţie.

Prima lui operă, Le Villi, a avut premiera la 31 mai 1884, la Teatrul „Dal Verme” din Milano, care a cucerit atât publicul, cât şi critica vremii.

Puccini compune, pe rând, “La boheme”, a carei premiera a avut loc la Torino, in 1896,  ”Tosca”, a cărei premieră a avut loc la Roma, în 1900, şi  ”Madama Butterfly”, pusă în scenă la Brescia, în 1904.

La opera “Turandot” începe să lucreze în 1921, însă lucrarea va rămâane neterminată de autorul ei, care, chinuit de o operaţie nereuşită pentru cancerul laringian de care suferea, moare într-o clinică din Bruxelles, la 29 noiembrie 1924. Turandot este terminată de Franco Alfano după schiţele rămase de la Puccini şi are premiera, doi ani mai târziu, la Scala din Milano.

***

Citate atribuite lui Giacomo Puccini:

  • “Muzica a fost scrisă mai întâi de Dumnezeu şi apoi de mine”.
  • “Cel care a trăit pentru dragoste, a murit pentru dragoste”.

***

(Ilona Farkas)

 

Ne poți asculta și aici: