Parcurs incredibil pentru un artist house  

Timp de nouă ani a servit în Marină, petrecându-şi zilelele în spaţiul îngust al submarinului. „Am fost ascuns sub apă o bună perioadă, așa că am fost doar eu, laptopul, căștile şi creativitatea mea, care au dus la tot ce se întâmplă acum”, a spus Munreece „Munny” Singh Sahota, care îşi va lansa EP-ul intitulat „Deep house” în luna octombrie.

Sursa foto: bbc.com

Muzicianul Munreece „Munny” Singh Sahota a petrecut ore lungi în întuneric, cu un singur bec deasupra capului, într-un submarin. Dar muzica îi dădea lumină, scrie BBC. Parcursul tânărului de 27 de ani din Leamington Spa, Warwickshire, este incredibil, după noă ani de marină, acesta se dedică total muzicii, iar în octombrie urmează să lanseze EP-ul cu muzică deep house, produs în întregime sub apă.

„Ești doar tu înconjurat de patru pereți în întuneric, așa că am avut timp să fiu creativ și să mă inspir din călătorii. Mă inspir mult de la marii artiști EDM [muzică electronică dance] precum Avicii, Alesso, Martin Garrix. De acolo, am încercat să-mi dezvolt propriul sunet în ultimii doi ani”, a spus muzicianul, potrivit BBC.

Sahota are origini sud-asiatice, iar lumea se aştepta să creeze muzică punjab (din Pakistan) şi nicidecum deep house și EDM.

„Toată lumea a presupus, când am început să-mi construiesc brandul, că voi intra în lumea muzicii punjabi. Am încercat și am descoperit că nu e pentru mine. Nu eram interesat la momentul respectiv, așa că m-am ținut de idei și am rămas la sunetul deep house, iar acum este recunoscut, ceea ce e plăcut”, a mai spus artistul, care îşi doreşte să creeze un gen muzical complet nou folosinu-se de vocea muzicienilor Punjabi.

“Fără acces la internet în timp ce lucra la subwoofer-uri, împrejurimile sale au influențat poveștile pe care încerca să le spună în muzica sa”, mai scrie sursa citată.

EP-ul său va fi lansat pe 3 octombrie pe Spotify, Apple Music și YouTube Music.

Un exponent al muzicii punjabi este Diljit Dosanjh, cântăreț, actor și producător de film indian, care a cântat în duet cu celebrul Ed Sheeran: 

***Punjab are stiluri muzicale diverse, de la folk și sufi la muzică clasică, în special Patiala gharana, potrivit Wikipedia.org. Muzica punjabi contemporană a avut tendința de a include sunete hip-hop și R&B mai moderne . În secolul trecut, muzicienii populari punjabi au folosit 87 de instrumente, dintre care 55 sunt folosite și astăzi.

Ne poți asculta și aici: