Premii importante pentru tinerii cântăreţi   

Festivalul de Muzică Uşoară “Mamaia” 2024 şi-a desemnat laureaţii celor două secţiuni de concurs: interpretare şi creaţie. La interpretare, tinerii artişti s-au întrecut în virtuozitate şi sensibilitate şi nu există nici o îndoială că, cel puţin pe câteva nume care au păşit pe scenă weekendul trecut la Mamaia, le vom mai auzi în festivaluri sau la radio.

Sursa foto: Youtube/TVR2

Marele trofeu al acestei ediţii a evenimentului cu mare tradiţie în peisajul muzical autohton – Festivalul de Muzică Uşoară “Mamaia” – a fost acordat compozitorului Cristian Faur. Juriul condus de Horia Moculescu a apreciat în mod deosebit piesa “O mie de dorinţe” pe care Faur i-a încredinţat-o interpretului Sandro Machado.

Câştigători secţiunea interpretare:

Locul 1 – Catinca Leu (foto)- „Rugă pentru părinți”

Locul 2 – Luana Mihaela Toader – „Dulcea și Tandra mea Fiară”

Locul 3 – Melissa Antonesi – „Lie Ciocârlie”.

Câştigători secţiunea creaţie:

Locul 1 – Viorel Gavrilă –  „Vei fi Mereu”, interpretat Daniel Iordăchioaie.

Locul 2 – Marius Moga, Vizi Imre, Răzvan Matache și Mihai Dumitrescu –”Monocrom”, interpret Romina Apostol (Rockmina).

Locul 3 – Nicolae Caragia – „Despre Noi…Apoi”, interpret Alex Maxim.

** Loredana şi Anca Ţurcaşiu au oferit moment emoţionante care readus în inima publicului amintirea de nepreţuit a două stele nemuritoare: Laura Stoica şi de Mădălina Manole.

** Tot duminică seară, Corina Chiriac şi soprana Irina Baianţ au deschis recitalurile susţinute de Bere Gratis, Feli, Lidia Buble şi VAMA.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: