Numele (şi chipul) unor celebrităţi precum Taylor Swift, Scarlett Johansson, Anne Hathaway şi Selena Gomez se află în centrul unui scandal generat de Meta Platforms, care s-a folosit de acestea, fără permisiune, pentru a crea chatboturi cu tentă romantică şi sexuală, arată o investigaţie a Taylor Swifters, scrie news.ro, care citează Reuters. O parte dintre avataruri au fost generate de utilizatori printr-un instrument al companiei, dar cel puţin trei, inclusiv două care o imitau pe Taylor Swift, au fost realizate chiar de un angajat Meta.

Chatboturile testate de Reuters se prezentau drept vedetele reale, flirtau cu utilizatorii, sugerau întâlniri şi, în unele cazuri, produceau imagini foto-realiste cu conţinut sugestiv sau intim. Mai grav, scrie news.ro, Meta a permis şi crearea de avataruri ale unor actori minori, inclusiv de 16 ani, care au generat imagini nepotrivite.
Andy Stone, purtătorul de cuvânt al Meta, a recunoscut că instrumentele companiei nu ar fi trebuit să creeze astfel de imagini şi a pus problema pe seama “unor erori de aplicare a politicilor interne, care interzic conţinutul nud sau sexual explicit”. Potrivit Reuters, Meta ar fi şters înainte de publicarea articolului “aproximativ o duzină de chatboturi”.
Totuşi, ziariştii pun sub semnul întrebării ”dreptul la imagine”, protejat în legislaţia statelor americane, precum şi riscurile de securitate pentru artişti, care se pot confrunta cu urmăritori sau fani obsedaţi convinşi că interacţionează cu vedeta reală.
În acelaşi timp, sindicatul SAG-AFTRA a cerut adoptarea unei legi federale care să apere vocile şi chipurile persoanelor de folosirea abuzivă prin AI.
La nivelul Senatului american au fost declanşate investigaţii după ce s-a descoperit că regulile interne ale Meta permiteau chatboturilor să aibă conversaţii ”romantice” cu minori, aspect calificat drept “o eroare” de către companie.
*** Un chatbot este o interfață de comunicare, în esență un program de Inteligență Artificială (AI/IA), care vorbește cu tine şi te informează în legătură cu toate lucrurile pe care trebuie să le știi. Sunt folosiți pentru a reproduce interacțiuni importante cu utilizatorii, pentru a ajuta procesele business, pentru a obține informații de la grupuri mari sau pot fi utilizați ca asistenți personali.
De multe ori însă se folosesc bots și pentru transmiterea de viruși, creștere artificială a numărului de vizualizări sau, după cum arată investigaţia, pentru a imita vedete în scopuri murdare.


