Știrile zilei, la EBS: modernizări în Cluj-Napoca, evenimente de sărbătoare și campanii umanitare

Știrile zilei de 30 noiembrie la EBS Radio: modernizarea esplanadei din fața Teatrului Național a fost finalizată, ONG-urile din Cluj demarează campanii de sărbătoare și se deschide Târgul de Crăciun din Florești.

Modernizarea esplanadei din fața Teatrului Național a fost finalizată, susțin reprezentanții primăriei clujene. Lucrările sunt prevăzute în proiectul de modernizare a Parcului „Ștefan cel Mare”, care se apropie de finalizare. Acolo șatierul ar trebui să fie finalizat până pe 31 decembrie. Investiția depășește 2,4 milioane de euro și are ca scop crearea unui cadru prielnic pentru petrecerea timpului liber într-un spațiu public de calitate.

JCI Cluj lansează “Cutia cu bucurie” – campania umanitară de Crăciun prin care peste 60 de copii din medii defavorizate vor zâmbi larg în prag de sărbătoare. Voluntarii îndeamnă comunitatea clujeană să se alăture într-un demers menit să genereze emoții de ambele părți. Reprezentanții JCI vor ajunge în grădinița care aparține de Școala Poiana Turda, acolo unde își desfășoară activitățile zeci de copii din familii care cu greu se descurcă de la o zi la alta. Pachetele vor conține jucării, rechizite, haine, produse de igienă și dulciuri. Toate detaliile pot fi găsite pe site-ul https://jcicluj.ro/ și pe paginile JCI de pe rețelele de socializare.

Vești bune pentru clujenii care iubesc sporturile de iarnă. Astăzi s-a deschis oficial sezonul de ski în zonă – după ce resortul Buscat și-a redeschis porțile. Aici vor funcționa deocamdată pârtiile pentru începători și cea pentru sănii. Iar la Muntele Băișorii zăpada e numai bună pentru săniuș în aceste zile – anunță reprezentanții pârtiei din zonă.

Comuna Florești are propriul târg de Crăciun, în Parcul Poligonului, care va funcționa începând de astăzi. Sunt programate concerte, aprinderea iluminatului festiv și alte momente speciale. De la ora 19 spectatorii se vor bucura de patinaj artistic, iar de la ora 20 pe scenă urcă The Motans. Cei care ajung la târg se vor bucura de căsuțe cu bunătăți, patinoar, un trenuleț al Moșului și o roată panoramică.

Ne poți asculta și aici: